SCANDAL ÎN PAROHIE Alunişu, ani buni, a fost considerat polul sărăciei în judeţul Dâmboviţa. Locul unde niciodată nu se întâmplă nimic. Tărâmul unde viaţa curge monoton, fără să fie prea mult perturbată de schimbările vremii. Satul pare pierdut în mijlocul câmpiei. O aşezare locuită în special de bătrâni. Cei tineri s-au tras pe lângă oraş sau au încercat să-şi facă un rost prin străinătăţuri. Acasă, prea puţini se mai întorc... De la Revoluţie încoace, în Alunişu nu s-a produs nicio schimbare. S-a închis magazinul Cooperaţiei, devenind între timp o ruină, şi s-au deschis câteva prăvălii sărace, de unde oamenii, în baza unui carton pe care sunt înşirate datoriile până la pensie, se aprovizionează în special cu pâine şi cele de folosinţă în gospodărie. Biserica încă mai tronează într-o răspântie. În faţă, o fântână secată. Lăcaşul creştin-ortodox pare pustiit de timp. Reflectă parcă însăşi atitudinea celor din Alunişu. Gârbovit. Brăzdat de crăpături adânci. Curtea, la fel, năpădită de bălării. Ne-au zis oamenii, dând din cap a neputinţă şi neîncredere, că de ani de zile se încearcă repararea bisericii, dar lumea fiind săracă nu au reuşit să adune suficienţi bani şi nici sponsorii politici nu prea s-au înghesuit pe la Alunişu. Capitalul electoral de aici nu are mare importanţă. Aşa că totul se năruie pe zi ce trece, ca de altfel şi credinţa, şi înţelepciunea. În jurul bisericii, de ceva vreme, s-a pornit un vânt de scandal. Mai mulţi cetăţeni vor cu tot dinadinsul ca preotul care vine din când în când şi slujeşte aici să fie înlocuit. Bătrânii care au mers cu jalba-n proţap până la Arhiepiscopie îi pun în cap preotului o grămadă de fapte. Li se pare grav că până acum nu i-a ascultat nimeni. Cel care a pornit vâlvătaia şi a scos Alunişu dintr-o linişte bolnăvicioasă este Marin Ciurel, contestatatul principal al preotului. Ne-a arătat o mulţime de adrese, de plângeri. E tulburat de faptul că înalţii prelaţi i-au trimis răspunsuri în care îl înştiinţează că parohul lor nu se face vinovat de niciun păcat. „Dar, nu mă las. Am să le dovedesc că au greşit. Eu, de 4 ani, nu am mai intrat în Sf. Biserică. M-a dat afară. Apoi, mi-a fost greu să mă mai duc, ştiind ce mi-a făcut. Mi-a zis că sunt un măgar. Sunt om de 81 de ani. M-au ales nişte băieţi în Comitetul Bisericesc şi când m-a văzut preotul mi-a zis: Nu merită ăsta aici”. Lui nea Marin îi pare rău fiindcă îşi plăteşte toate contribuţiile la biserică şi cu toate astea „preotul nu mai vine la mine cu botezul de 4 ani”. Între timp, pe uliţă se adunaseră o grămadă de oameni. Păreau agitaţi. Din când în când, aruncau câte o ocheadă în curtea lui Marin Ciurel. Aşteptau să ieşim, ca să le ascultăm şi lor punctul de vedere. Marin Ciurel îi privea iscoditor, cu subînţeles. „Vedeţi, ăştia toţi îl sprijină pe preot, dar ei nu sunt ortodocşi. Sunt pocăiţi. Ţin şi cu fostul primar. Nu le convine că a pierdut”. Intră în discuţie şi Liviu Ciulea, un alt contestatar al preotului Duloiu. Este angajat la Primăria Cornăţelu. Şef de echipă la 416. PDL-ist înfocat. Şi, după cum singur zice, „sunt om care ţine cu dreptatea”. Are multe de reproşat preotului cu care nu s-a înţeles niciodată. „Am împrejmuit cimitirul cu oamenii de la 416. A venit preotul cu nişte cetăţeni, m-a luat de mână şi m-a dat afară”. Crede Liviu Ciulea că ştie şi de ce îi poartă preotul pică. „A zis că de ce am arătat la oameni că are de plătit un impozit din 2005 de aproape 35 milioane lei. M-a făcut măgar, nesimţit, analfabet. M-a reclamat şi la Poliţie, că cică l-am înjurat, dar eu nu i-am vorbit urât”. A avut ceva de spus împotriva preotului şi Victor Gheorghe. Locuieşte în Bucureşti. Este de fel din Alunişu. Tatăl i-a murit. „Personal nu am nimic cu acest om, dar ce a putut să facă m-a lăsat mască. A murit tatăl meu. Mi-a cerut dintr-un start pentru înmormântare 5 milioane. S-a uitat la ce maşină aveam. O atitudine cum nu se poate. I-am dat 3 milioane. I-a aruncat jos. Nu a vrut să-i ia. Era să ne luăm la bătaie. L-am tras într-o parte şi i-am zis: Bă, eşti un măgar. Ăsta nu este un sat la cât cere el. Ăsta este un sat de oameni bătrâni, amărâţi, cu pensii mici”. La poartă agitaţie cât cuprinde. Discuţiile se încing. Subiect la ordinea zilei – cazul preotului paroh. Discuţia din curtea lui Marin Ciurel continuă. Un alt bătrân, Mihai Stoica, zice că nu a mai dat nici el pe la Sf. Biserică. „M-a dat afară preotul. A spus că i-a zis cineva că l-am înjurat”. Îşi mai aduce aminte omul şi de ceea ce i s-a întâmplat cu câţiva ani înainte. „În 2005, mi-a murit soţia. Mi-a luat 3 milioane de lei. Nu mi+a dat chitanţă. Nu mi-a dat nimic. Mi-a cerut banii de la obraz”. Intervine Liciu Ciulea. „Ştie şi primăriţa. Şi ea este de acord să-l schimbăm pe preot”. Cei doi bătrâni, Ciurel şi Stoica, sunt un pic speriaţi. Privesc la poartă, unde s-a strâns o grămadă de oameni. Majoritatea romi. „Ăştia ţin cu preotul. Ei nu plătesc contribuţia, nu nimic. Noi vrem să ni se aducă un alt preot”. Ieşim în drum. Aici, la Alunişu, după ce am prins din zbor discuţiile, pare a fi război între două tabere politice: PDL şi PSD. Liderii de opinie ai celor din uliţă sar cu gura la contestatarii preotului. „Ce aveţi, mă, cu preotul? Ce v-a făcut? Vreţi să aduceţi un alt popă?”. Intră în discuţie Gheorghe Ciurea. Pare liderul celor care îl sprijină pe preot. „De când mă ştiu, acest bătrân (arată cu degetul spre Marin Ciurel) s-a ţinut numai de reclamaţii. Vor trei sau patru inşi din sat să-l schimbe pe preot. Se adresează dojenitor către contestatari: Noi suntem, bă, satul, nu voi”. Şeful de echipă de la 416, Liviu Ciulea, prinde curaj. „Unde sunt 12 icoane? Au dispărut fără urmă. Îl dăm jos, că am dat şi primarul”. Gheorghe Ciurea îi răspunde. „Cine sunteţi voi, bă, să schimbaţi pe toată lumea?”. Femeile din drum ţipă mânioase. „Nu intră alt preot aici. Nu are ce căuta”. Din vorbă-n vorbă, aflăm că soţul doameni primar de la Cornăţelu este preot la Bolovani. Zic oamenii că ar fi auzit ei că vrea să câştige şi parohia Alunişu. Încep regretele politice. „Aveam un primar extraordinar de bun, pe domnul Liviu. Ne ajuta, ne înţelegea. Cu primăriţa de acum nu ne înţelegem deloc”. Toată suflarea sare într-un glas. „Nu ne-a dat banii de ajutoare. A fost domn Liviu 18 ani primar şi nu am avut probleme cu ajutoarele. Acum, nu ne mai bagă în seamă nimeni”. Intervine în discuţie o tânără. „M-am dus la primărie şi mi-a zis primăriţa că, ce , să-mi dea din buzunarul ei? Să mă duc la muncă”. Conflictul alunecă din ce în ce mai mult pe panta politică. „Umblau cu găleţi portocalii din poartă-n poartă. Din casă-n casă. Băăă... Dacă nu era popa de la Bolovani, nu câştigaţi voi alegerile”. Liciu Ciulea vrea să întoarcă discuţia la tema principală. „Acest preot se poartă agresiv cu oamenii. A tăiat salcâmii. Unde sunt icoanele?”. De pe margine: „Huoă! Minte. Minte”. Ciulea continuă: „De ce nu eliberează chitanţe la oameni?”, O voce din mulţime: „Are caiet, îi trece acolo”. Ciulea nu este mulţumit de răspuns: „Nu trebuie să-i scrie pe caiet. Chitanţa este valabilă”. Din nou se nasc păreri. „E clar, vrea să vină la noi preotul de la Bolovani, soţul primăriţei”. Liviu Ciulea îi aude: „Nu vine dânsul. Este altcineva. Este omul ca şi venit”. Creşte din nou tensiunea. „Păi, cine sunteţi bă voi, să-i schimbaţi pe toţi după cum vreţi?”. Liviu Ciulea nu se dă bătut. Le ţine piept: „Preotul de la noi se duce la ăştia din altă religie. Ăştia sunt pocăiţi. La mine care sunt ortodox nu vine”. Mulţimea se dezlănţuie din nou: „Minte. Minte. Avem un preot bun”. Între timp, apare şi soţia lui Liviu Ciulea, Niculina. Poartă pe cap un fular cu însemnle PDL. Intră în prima linie, alături de soţul său. „E rău preotul. Pur şi simplu, bătrânii sunt trataţi fără respect. Îl dăm jos”. Voci din mulţime. „Tu să taci din gură. Minte”. Femeia continuă. „Au dispărut 12 icoane. Cică sunt duse la Priboiu. Să fie schimbat. Nu suntem 3-4 persoane care vrem asta. Suntem 30-40”. Se adresează lui Gheorghe Ciurea. „Vorbeşte de preot şi la el în casă se adună pocăiţii”. O bătrână s-a înroşit la faţă din cauza nervilor. Mai să se repeadă la Niculina. „Faceţi dispensare, şcoli. Nu vă luaţi de preot”. Niculina Ciulea se supără rău. „Chemăm poliţia, să vadă ce răsmeriţă e aici”. Soţul o ajută. „Vedeţi, sunt împotriva noastră, dar noi, ăştia 30, l-am dat jos pe primarul Georgescu, îl dăm şi pe preot”. Cazul de la Alunişu se află încă în atenţia mai marilor bisericii. Marin Ciurel şi ceilalţi contestatari ai preotului aşteaptă să se facă dreptate. Restul satului, la fel. Adriana Răceanu, Ion Obăgilă postat pe 24 martie 2009
Vezi filmul scandalului
-
Acasa-
Despre noi-
Publicitate-
Contact-
Opinii-
Campanii umanitare-
Dezvăluiri -
Afaceri si moarte la Potlogi -
Crima Sateni -
Crima Manga -
Teroarea in sutana -
Masacru canin Moreni -
Criza de medici spital Targoviste -
Leoaica Pietrosita -
Marea exterminare -
Proteste organizatii protectia animalelor -
Blestemul Ceausestilor -
Centura Targovistei -
Intalnire DSV -
Abecedare porno -
Scandal Scoala Contesti -
Artist batjocorit -
Terorizata de fostul ginere -
Pod Bezdead -
Circ Tatarani -
Scandal ANL Gaesti -
Incest Vadu Stanchii -
Copil aruncat Pucioasa -
Razboi DSV -
Jaf la benzinarie -
Primarii penali -
Blocul groazei Fieni -
monumentele istorice -
Foc etern -
Padurile cad sub securea legii -
Policlinica Gaesti -
Moreni recidiveaza in ilegalitate -
Macel la Gorgota -
telefoane penitenciar -
Caragiale -
Muntii sub lacat -
Primar parchet -
liceu racari -
scandal funciar tatarani -
procese pentru nimic -
israel -
mafie gaesti -
talharie alexandrescu -
vanatoare langa case -
talhari liberi -
grup infractional anihilat -
politisti reclamati pentru favorizarea infractorului -
politia gaesti -
diaconita retinut -
servicii publice gaesti -
scandal scoala rascaieti -
terorizate in liceu -
politist amator sex -
demiteri electrica serv -
scandal parohia alunisu -
mafia imobiliarelor -
viata in infern -
clanul nitescu gaesti, cooperatie -
caz Nicolae Constantin Gaesti -
caz evacuare case Voinesti -
accident PNL Gaesti -
arestare ANIF -
Bucuroiu Automecanica Moreni -
impuscaturi moreni -
frati morti valea voievozilor -
porno invatatoarea -
perchezitie matasaru -
mumie vacaresti -
reclamatii contesti -
mofturi la CJAS Dambovita -
falsi politisti -
orasul gaesti a fost furat -
doctorita porno Racari -
sida Gaesti -
scandal PRM Gaesti -
jecmaniti -
interceptari Mariana Ionescu -
tensiuni la Caragiale -
scandal hulubesti -
scandal hulubesti 2 -
caz incredibil la moreni -
stimulente la CJAS dambovita -
caz Monica Gaesti -
misterele accidentelor -
secretele Bucegilor -
secretele Bucegilor 2 -
tratat cu scarba la gaesti -
paranormal cer Dragomiresti -
sechestrare picior de munte -
judecator ghenosu -
povestea margaretei -
mina sotanga -
bataie politia gaesti -
bataie popi -
bataie mogosani gaesti -
omor moreni -
omor moreni continuare -
birocratia a zvantat 2.8 milioane euro -
eleva batuta -
steaua electrica -
Bojin -
sefut minister -
dati afara din case -
Coman, informatorul de la UPET -
Coman, informatorul episodul doi -
batut de politisti de la hulubesti-
Anchete-
Reportaje-
Administraţie-
Actualitate-
Politic-
Economic-
Cultural-
Sport-
Arhiva-
Comunicate de presa-
Radare-
Program teatru-
Program teatru Copii-
ROSUA-
CARIERE-
ASTROLOGIE-
Program Mos Craciun 2009