O SĂPTĂMÂNĂ NEFASTĂ CUMPĂRĂRII DE AUTOTURISME Săptămâna care urmează este dedicată femeilor, este în acelaşi timp o sărbătoare a primăverii, de aceea trebuie să ne bucurăm din plin de ea. Luna se află în scădere motiv pentru care ar trebui să fim mai atenţi la eforturile pe care le depunem, în sensul că energia de care dispunem este mult diminuată. Mi se pare la fel de important, faptul că Marte se află în ultimele zile de mişcare aparent retrogradă, acţionând extrem de puternic acum, dându-ne foarte des senzaţia că suntem frânaţi de la orice fel de acţiuni, că ne învârtim în cerc, făcându-ne mult mai agitaţi. Practic până pe 10 martie, este indicat să fim mult mai precauţi în acţiunile noastre, să nu ne hazardăm, să fim mai prudenţi decât deobicei la condus, să evităm cumpărarea sau achiziţionarea maşinilor, chiar şi repararea lor, să nu facem investiţii importante, mai ales în aparatură electrică. Este posibil ca pentru mulţi dintre noi să devină acute afecţiuni mai vechi sau să se declanşeze pe nepusă masă fel de fel de viroze sau răceli. Ele au rolul de a ne forţa să stăm liniştiţi, să fim mai mult în defensivă, să privim problemele cu care ne confruntăm din exterior, pentru a vedea cea mai bună rezolvare a lor.Mercur tocmai a trecut în semnul Peştilor, aici se află în exil şi ne afectează modul de ne comporta în sensul unei mentalizări în dauna intuiţiei. Logica este destul de ambiguă şi confuză, fiind mai indecişi în abordarea unor soluţii sau raţionamente decât deobicei. Poate semnifica pentru mulţi dintre noi confortul unui sfârşit de ciclu de experienţă, atât lunar cât şi anual, care aduce onoruri şi bunăstare. Marea majoritate vom simţi în această perioadă că viaţa subconştientă trebuie, sau poate fi reorganizată iar visurile noastre le putem integra pentru a le realiza pe noi structuri. Bazele acestor transformări vor fi de natură profund spirituală, specifică perioadelor de criză sau de sacrificiu. Concentrarea pe problemele importante ne aduce baze solide pentru siguranţa personală şi ne dă forţă caracterului. Respectul legilor, disciplina, comunicarea generează rezultatele dorite, recomand atenţie mărită la utilizarea calculatoarelor, acestea par să intre brusc în grevă. Din punct de vedere sentimental, Marte nu mai are atât de multă putere în acţiuni, motiv pentru care vom fi mult mai calmi şi mai liniştiţi atunci când este vorba de persoana iubită. Influenţa benefică a lui Saturn, ne ajută să nu fim atât de grăbiţi în a da replici dure, încercând întâi de toate să negociem, să fim mai concilianţi. Conjuncţia dintre Venus şi Uranus de joi, ne face mult mai dornici de afecţiune, mai pătimaşi în sensul bun al cuvântului, mai non conformişti în exprimarea sentimentelor, deschişi la orice fel de propuneri, de aceea să nu ne mirăm că pot apare iubiri sau atracţii fulgerătoare, pasiuni greu de controlat. Chiar dacă duminică Venus trece în semnul Berbecului, considerat de exil, amplificând oarecum impulsivitatea, ea formează imediat trigon cu Marte, motiv pentru care dorinţele noastre ne vor aduce împlinire sufletească, pasiune şi multă iubire, asta dacă o lăsăm să vină spre noi, să se manifeste. Aici ne este de foarte mare ajutor conjuncţia de luni dintre Mercur şi Jupiter, care aduce înţelepciune, armonie şi o bună capacitatea de a comunica. Totul este să lăsăm deoparte prejudecăţile şi să ne bucurăm de acest festival al iubirii, trăind în primul rând prezentul, detaşându-ne de resentimentele din trecut, iertând greşelile persoanei iubite şi lăsând lucrurile să se întâmple, fără a le forţa. Faptul că Venus se află în Berbec, aduce o dinamică şi o activitate mai susţinută în plan sentimental, existând în noi dorinţa de a reface, sau a iniţia sentimente, atitudini pline de tandreţe, gesturi de afecţiune care păreau uitate şi care acum le vom face spontan, semănând cu o regăsire a noastră şi a iubirii. Deci încercaţi în această perioadă să fiţi voi înşivă, să spuneţi ce simţiţi şi să vă manifestaţi fără idei preconcepute sau orgolii iubirea. Uneori lucruri foarte mici dăruite din Inima sub inspiraţia lui Dumnezeu (pentru că noi dăruim Gratia lui Dumnezeu) efectiv fac minuni. Alteori daruri foarte mari sunt atât de seci, reci, mentale încât nu aduc nici o modificare în ceilalţi. Sunt momente în care am vrea tare mult să putem fi de folos cuiva, dar nu putem face nimic. Fie pentru că circumstanţele nu ne permit să oferim ajutor, fie pentru că persoana nu e receptivă la nici o formă de exprimare a apropierii şi sprijinului. Spune maestrul: “Iubirea este întotdeauna. Chiar şi în momentele în care ne simţim inutili, putem să iubim – fără să aşteptăm o recompensă, un tribut sau mulţumiri. Dacă suntem în stare să acţionăm în acest fel, energia iubirii începe să transforme universul în jurul nostru. Când această energie apare, este întotdeauna în măsură să îşi îndeplinească misiunea.” Gabriela Apostol www.mirabilys-magazin.ro tel. 0788-920508
- Acasa
- Despre noi
- Publicitate
- Contact
- Opinii
- Campanii umanitare
- Dezvăluiri
- Anchete
- Reportaje
- Administraţie
- Actualitate
- Politic
- Economic
- Cultural
- Sport
- Arhiva
- Comunicate de presa
- Radare
- Program teatru
- Program teatru Copii
- ROSUA
- CARIERE
- ASTROLOGIE
  - saptamana 1-7 decembrie 2009
  - saptamana 8 - 14 decembrie 2009
  - saptamana 15 - 21 decembrie 2009
  - anul 2010
  - saptamana 2-8 februarie 2010
  - saptamana 23 feb-1 martie
  - saptamana 2-8 martie 2010
  - saptamana 9 - 15 martie 2010
  - saptamana 16 - 23 martie 2010
  - saptamana 23 - 29 martie 2010
  - saptamana 30 martie - 5 aprilie
- Program Mos Craciun 2009