MAICA VERONICA, ALUNGATĂ MIŞELEŞTE DIN MĂNĂSTIRE Maica Veronica a trudit pentru înălţarea Mănăstirii Nucet, iar când totul s-a desăvârşit, a fost îndepărtată... După 26 ani, din cauza răutăţilor la care a fost supusă, a renunţat la haina monahală, hotărând să se întoarcă la casa părintească Amintindu-şi prin ce a trecut, Veronica nu ar mai avea curajul să se întoarcă într-o mănăstire Acum, gândul femeii este să-şi întemeieze o familie şi să scape de singurătate Peste plecarea maicii Veronica din Mănăstirea Nucet se aşternuse tăcerea. Una ciudată, dătătoare de bănuieli, de comentarii şi închinăciuni ferite. Doar bătrânii şi câteva femei bisericoase mai discutau în şoaptă evenimentul, de parcă se temeau să nu-i vadă şi să nu-i audă cineva. Maica Veronica era vorbită de bine. Apreciată. Considerată a fi o slujitoare bună a lui Dumnezeu. Poate că de aici i s-a tras. Sârgul şi dăruirea au provocat probabil resentimente, stări de pizmă. E adevărat, recunosc tot oamenii mai apropiaţi de mănăstire, maica Veronica, uneori, era aprigă, se înfuria, dar totul pleca de la stres, de la alergătura continuă în folosul obştei mănăstireşti care se înfiripase. Numai că, după o vreme, porţile sfântului lăcaş i s-au închis... “CE SĂ FAC, ÎNCERC SĂ MĂ OBIŞNUIESC CU VIAŢA ASTA..." Din vorbă-n vorbă, am aflat că fosta stareţă a Mănăstirii Nucet s-a retras la casa părintească, la Pietrari, în satul Valea, într-o fundătură de lume. Într-un loc care aduce cu sihăstria, cu izolarea. Numai că aici, cum ne-a spus chiar maica Veronica, este înconjurată de cei ce o iubesc şi preţuiesc: mamă, nepoţi, rude care, din când în când, îi calcă pragul spre a-i cere sfaturi. Am ajuns cu greu pe Strâmba. Drum prost, plin de noroaie, de parcă a rămas aşa moştenire de sute de ani. Localnicii le mai trag câte o înjurătură primarilor. Celor care au fost şi celui care îi conduce acum. În faţa căsuţei unde locuieşte maica Veronica e... capăt de linie. Satul se mai încolăceşte în jurul văii vreo 2 Km, dar cei care au maşini le lasă în poarta fostei călugăriţe. Nu le mai duc acasă din cauza drumului prost. Pe maica Veronica am avut noroc să o găsim în ogradă. Era în livadă. Trebuluia pe lângă nepoţii care tundeau merii. Acelaşi chip. Poate ceva mai trist, încercat de gânduri, suferinţă, neîmplinire, regrete, dar în ochi parcă pâlpâia oarece speranţă în ziua de mâine sau poate de poimâine. Ne-a recunoscut. S-a luminat dintrodată, dar într-o fracţiune de secundă s-a fâstâcit. Era îmbrăcată în pantaloni, să poată face treabă mai iute. Pe Strâmba sunt noroaie, poteci mocirloase şi în alte haine nu te descurci. S-a jenat. “Uite, mă găsiţi la muncă, precum un om oarecare. Nu mai sunt în mănăstire. Acum, am şi eu haine lumeşti. Ce să fac, încerc să mă obişnuiesc cu viaţa asta...”. A lăsat treaba ca atunci când era la mănăstire şi a căutat să fie gazdă bună. A fugit în casă şi s-a schimbat în straie aproape călugăreşti. Când s-a întors, ne-a spus: “Mi-e greu să mă rup de viaţa pe care am dus-o şi, apoi, cei care mă cunosc şi mă vizitează mă ştiu încă de maica Veronica”. De după o uşă a căsuţei bătrâneşti, a apărut un chip de bunicuţă. Ne privea cald, dar curios. “E măicuţa mea. Are 82 ani. Pe ea o mai am”. Ne-am dat la vorbă... Despre multe. Maica Veronica bănuia de ce am ajuns noi în această fundătură, aşa că nu ne-a fost greu să deschidem discuţiile despre durerile sale, apropierea de Dumnezeu, trudă, iubire, împlinire, trădare, chin şi, apoi, căderea în lume... LA DOUĂ SĂPTĂMÂNI DUPĂ SFINŢIREA MĂNĂSTIRII, I S-A LUAT STĂREŢIA... Veronica a abosolvit liceul în Târgovişte, la numărul 4. S-a călugărit imediat ce a terminat şcoala. Asta se întâmpla în 1982. A trecut prin mai multe mănăstiri. După ce şi-a făcut ucenicia, a urmat marele examen pe care l-a dat la Nucet, când, singură, a luat-o de la zero şi a reuşit să înalţe o mănăstire. Recunoaşte, nu putea să facă acest lucru dacă nu era sprijinită de oameni cu suflet, politicieni, afacerişti, credincioşi simpli. Totul a început în 1994. Când a venit la Nucet, maica Veronica nu a găsit decât ruine şi o biserică veche de sute de ani, în care nu se mai ţineau slujbe. Era periculos. Cutremurele afectaseră iremediabil structura de rezistenţă. “Am stat două luni în gazdă la o femeie în sat. Apoi am făcut rost de o baracă în care m-am mutat. O iarnă am locuit în condiţii de nedescris, fără curent electric, fără căldură. Mă culcam îmbrăcată cu cojocul pe mine. Venea părintele şi mă înfăşura în două covoare, ca să nu îngheţ. Mi se vedeau doar bocancii... Nu mai ştiam de mine. Alergam mult”. Greu, cu eforturi deosebite, obştea mănăstirească de la Nucet a prins contur. Dar, fiecare pas făcut spre desăvârşire însemna şi unul înapoi pentru maica Veronica, deoarece căzuse în dizgraţie. S-a înscris la Facultatea de Teologie, dar în 2003 a renunţat. “M-au oprit de la facultate, sub pretextul că am şantier şi trebuie să am grijă de muncitori, să supraveghez lucrările”. Maica Veronica simţea că i se pregăteşte ceva... “A fost sfinţirea mănăstirii. A doua zi, pe la două şi jumătate, au venit şi mi-au contabilizat tot. La aproape două săptămâni, am fost schimbată. Nu mai eram stareţă. I-am rugat să-mi spună motivul. M-au obligat să semnez că eu singură îmi cer transferul din postul de stareţă. Au zis că, gata, aducem maică cu experienţă şi cu facultate. Le-am zis: dar cine m-a obligat să renunţ la facultate? Mi s-a răspuns: deh, aşa erau vremurile...”. De aici încolo, aşa după cum susţine maica Veronica, a început coşmarul. “S-au purtat cu mine oribil. Dacă nu era domnul deputat Stan şi primăriţa de la Nucet, nu ştiu ce aş fi păţit. Ţineau la mine, dar nu au putut să se implice prea mult”. Reuşise maica Veronica, într-un timp scurt, dar cu mult umblet, să facă multe pentru mănăstire. Lăcaşul avea ceva pământ, ba câştigase şi vreo 5 hectare cu vegetaţie forestieră. “Pădurea s-a pierdut. A fost transferată de la Nucet, undeva la munte...”. Mai zice maica Veronica şi că a lăsat bani destui în cont. “Umblasem pe la sponsori, firme mari, politicieni. Ţineam banii pentru întreţinerea mănăstirii”. Cât a mai rămas în mănăstire, maica Veronica a fost tot timpul tracasată. Nu mai era consultată în nicio problemă. Era umilită, nebăgată în seamă. A fost ţinută închisă. “Atunci au aflat primăriţa şi oamenii din sat că sunt închisă şi stau nemâncată şi mi-au adus un şir de covrigi. Nu mi s-a dat voie să ies. Cum mă vedeau că îndrăznesc, mă băgau la loc în cameră. Nu aveam voie să comunic cu nimeni din afară. Nu mă chemau nici la masă. Am avut neşansa că mi s-a stricat şi telefonul şi nu am putut să spun la nimeni ce mi se întâmplă. Mă jigneau oribil. Abia mi-au dat jumătate din salariu. Din banii ăştia m-am întreţinut”. Stând pe prispa casei părinteşti, gânditoare, încercând să-şi adune crâmpeiele din viaţa zbuciumată pe care a dus-o, maica Veronica ne spune că a construit un corp de chilii cu banii aduşi de acasă, de la părinţi. “Am zis că după ce moare tata o iau pe mama la mine, la mănăstire, dar nu am mai reuşit. Am lăsat acolo toată munca lor”. Din nou îşi aduce aminte de chin. Parcă nu ar vrea să povestească, dar ceva tainic o împinge să facă totuşi acest lucru. “Irina (n.r. Stareţa instalată în locul său) tot timpul mă ameninţa. Zicea că vrea să mă lase să ajung pe stradă”... “Pe 18 august 2008, a venit protopopul şi mi-a zis ca în trei zile să părăsesc mănăstirea. I-am întrebat unde să mă duc. Mi-a răspuns că nu-l interesează”. Cu chiu-cu vai, a obţinut să meargă provizoriu la Mănăstirea Dealu. Câteva zile, nu mai mult. Apoi, să plece la o altă obşte din ţară, dacă o acceptă, sau să renunţe. Maica Veronica nu a mai avut puterea să o ia de la început. Nici să se rupă de locurile acestea! Tratamentul la care fusese supusă a determinat-o să aleagă calea de a se întoarce la casa părintească. Aproape şoptind, ne-a zis: “Nu m-aş mai duce niciodată la mănăstire. Am trecut prin prea multe lucruri urâte... Mi s-au înscenat prea multe... Am acum viaţă de familie. E greu, fiindcă aici nu am mai făcut nimic. Trebuie să iau totul de la zero”. Maica Veronica vrea să-şi pună cât de cât la punct gospodăria. “Am nevoie de o fântână, fiindcă aduc apă cu găleţile, de departe”. Ca să se întreţină, ea şi mama ei, Veronica a trebuit să apeleze la îndemânarea căpătată în mănăstire. “Am lucrat mătănele şi cruciuliţe pe care le vând la biserică. Aşa am făcut rost de bani să cumpărăm pâine, ulei şi ce ne mai trebuie prin casă”. Îşi aduce din nou aminte de mănăstire. Se posomărăşte când ne vorbeşte despre ce a lăsat acolo, despre grădina de legume pe care o îngrijea cu drag, despre vite... “Acum, au vândut vaca, viţelul şi ce mai era pe acolo. Stareţa a cumpărat plasmă. De grădina de legume s-a ales praful”. Plânge din nou când îşi aminteşte cum a fost ponegrită. “Eu vă spun sincer. Din clipa în care am intrat în mănăstire şi până am ieşit, cum m-a născut mama, aşa am fost şi m-au jignit ca pe ultima depravată... Ce am făcut şi ce o să fac de aici încolo este treaba mea. Nu trebuie să mă mai tragă la răspundere nimeni”. Se dusese buhul că maica Veronica, imediat ce a părăsit mănăstirea, s-a căsătorit. Ne-a spus că nu s-a întâmplat acest lucru până acum, dar nici nu exclude această variantă. “Mă gândesc la viitor. Mi-e greu cu singurătatea. Singură cu munca, cu pământul. Eu am fost omul care a comunicat cu toată lumea. Am avut tot timpul oaspeţi la mănăstire şi i-am omenit cum se cuvine şi acum stau în fundul ăsta şi nu văd faţă de om cu săptămânile. De-abia aştept să vină sâmbăta şi duminica, să mă duc la biserică, să văd şi eu lumea”. Îşi aduce aminte de ultima zi petrecută în mănăstire. “Nu m-au ajutat nici măcar cu bagajele. Am plecat singură, aşa cum venisem cu mulţi ani în urmă. Nu am pică pe nimeni pentru ce mi s-a întâmplat. Există o judecată dreaptă. Sunt mulţi oameni ai bisericii care nu-l mai au pe Dumnezeu. Nu ştiu ce aş putea să le transmit acestora...” Adriana Răceanu, Ion Obăgilă postat pe 9 martie 2009
- Acasa
- Despre noi
- Publicitate
- Contact
- Opinii
- Campanii umanitare
- Dezvăluiri
- Anchete
  - Viol Gaesti
  - Balastiere Potlogi
  - Ancheta Pietrosita
  - hoti prinsi in arges
  - accident valea voievozilor
  - scandal sexual la Rascaieti
  - maica Veronica
  - olimpiada scandalului
  - razbunari politice gura foii
  - piata gaesti
  - proiect blocat voinesti
  - protest Scoala Gura Foii
  - gunoi moreni
  - blocaj roti
- Reportaje
- Administraţie
- Actualitate
- Politic
- Economic
- Cultural
- Sport
- Arhiva
- Comunicate de presa
- Radare
- Program teatru
- Program teatru Copii
- ROSUA
- CARIERE
- ASTROLOGIE
- Program Mos Craciun 2009