ZOTIC ARE O DATORIE DE 2500 DE DOLARI CĂTRE FLORIN ANTON Patronul lui FCM Târgovişte a refuzat să-i achite jucătorului ultimele drepturi băneşti, reproşându-i că a vândut meciul cu Drobeta Turnu-Severin Om de bază la FCM Târgovişte, Florin Anton a ales la sfârşitul anului trecut să îşi urmeze soţia în Malta, astfel că a semnat cu Hamrun Spartus, o echipă de primă ligă, pentru care a evoluat deja în opt meciuri. Nimic neobişnuit până aici, doar că jucătorul a plecat "ţepuit" cu 2.500 de dolari de către Ghiorghi Zotic, care a refuzat să îi achite ultimele restanţe. "M-a acuzat că aş fi vândut meciul cu Turnu-Severin, împreună cu Alin Câţa şi a refuzat să îmi dea acei bani. Mi-a reproşat tot felul de scenarii, încât am plecat pe drumul meu, fericit că am scăpat de un asemenea om. În mod normal ar fi trebuit să depun memoriu la federaţie, însă ştie toată lumea că înţelegerile noastre cu clubul sunt doar pe vorbe, aşa că am mers pe încredere. Dacă nici eu nu i-am mai fost loial şi i-am vândut meciuri, atunci nu i-a mai fost nimeni. A scris prin ziare că mă duc la cules de portocale, iată că joc în prima ligă din Malta, câştig lejer 1.000 de euro pe lună şi sunt foarte respectat aici. Am spus, într-adevăr, că merg la muncă, să nu mai ceară iarăşi bani pe mine, cum a făcut-o când am plecat în Spania, la Deportivo Onda, când şi-a luat 3.000 de euro. Să nu mai spună el că ne-a plătit integral toate drepturile, la mine mai are o datorie de 2.500 de dolari. Mă bucur că am scăpat de Zotic, cum se bucură toţi cei care se desprind de el, fotbalişti, ziarişti sau alţi angajaţi", ne-a declarat în exclusivitate Florin "Gonzo" Anton. În vară scapă de Zotic şi Cosmin Anton Mărturisirile lui Florin Anton au venit într-un moment în care fratele său, Cosmin, a rămas la echipa lui Zotic şi ar putea fi "taxat" pentru asta. "Eu vorbesc în numele meu, iar Cosmin o va face în dreptul său. Până la urmă, îl şicanează destul, ştie că în vară îi expiră contractul, după care îl pot lua fără probleme în Malta", a continuat la fel de curajos Anton cel mare. Acum devine limpede de ce Zotic a încercat cu disperare să îl vândă pe Cosmin, sperând astfel să obţină ceva bani pe el, de vreme ce din vară poate pleca gratis unde doreşte. Scapă şi el. Costin Mihai postat pe 24 martie 2009
- Acasa
- Despre noi
- Publicitate
- Contact
- Opinii
- Campanii umanitare
- Dezvăluiri
- Anchete
- Reportaje
- Administraţie
- Actualitate
- Politic
- Economic
- Cultural
- Sport
  - Haos Pucioasa
  - Lasat pe drumuri
  - Catalina Oprea
  - De rasul tarii
  - Baliverne ajefiste
  - Ciobu
  - stiri din sport 18 august
  - jucator batut
  - Paraschiv la nationala
  - Arbitru batut
  - Umiliti in Ardeal
  - Municipal a scapat de Tarmure
  - Contre la Municipal
  - Jucatorii de la FCM isi cauta de lucru
  - Revolta negrilor
  - Rezultate ligile secunde
  - Fotbalisti bataie
  - Prima victorie FCM Targoviste
  - Umiliti de conducere
  - Scoala de fotbal la Gaesti
  - Ne-ati facut de ras
  - arbitru
  - Aproape de succes
  - Viitorul Pucioasa
  - Stroe, atac la Anghelinu
  - M-a lovit...
  - Zotic facut tandari
  - Favorizata de arbitraje
  - Infrangere victorioasa
  - Zotic se da la Ana
  - Cantonament cu sobolani
  - Razboi Zotic
  - Baschet, fara cuvinte
  - Tranzactii dubioase
  - Si-a pacalit fotbalistii
  - Cursaru
  - Baschet nationala
  - interviu danciulescu
  - regele fotbalului dambovitean
  - monika Boriga
  - miliarde tocate pe fotbal
  - interzis stadion
  - incepe returul
  - sechestru zotic
  - ciobu fotbalisti
  - tensiuni baschet
  - rezultate 7 martie
  - hagi si zotic
  - meci Dacia Mioveni
  - Silviu Tanase BC Targoviste
  - caracatita sport
  - duelul suferintei
  - petre gigiu
  - datorie florin anton
  - campioane la baschet
  - putul discordiei
  - sorana carstea
  - CS Targoviste
  - Palmares FCM
  - Sorana, eliminata
  - CS Targoviste, marea Chindie
  - Zotic, banii inapoi
  - stadionul sticla
  - zotic, la tribunal
  - silaghi
  - portar nationala de handbal
  - fotbal Titu
  - Florin Anton, jucatoruzl antrenor
  - Revolutie la FCM
  - zotic, desfiintat
  - FCM joaca in C
  - CSM Targoviste...
  - Liga 3
  - Pompiliu Nedelcu, contestat
  - Cupa TSD fotbal
  - Echipa MCM Targoviste
  - Cristina Iorga campioana
  - George Preda, campionul pistei
  - meciul fostelor glorii
  - meciul generatiilor de aur
  - chirita umilit la targoviste
  - lot municipal baschet
  - protest fotbal
  - fratii becheanu
  - bogoi presedinte
  - reghe vrea nucetul
  - lonciu davidescu
  - fara fuziune
  - Ionel Pitaru
  - box
  - sandu barboiu
  - gala baschet
  - FCM pe linie ascendenta
  - victorie MCM
  - karate Titu
  - flacara Moreni
  - Nicky la MCM
  - cumnatii
  - polul scandalurilor
  - gelu radu campion bilciuresti
  - stadion inchis
  - situatie dramatica la CSM Targoviste
  - interese arbitri
  - gaesti, ciuca bataii
  - fotbalistele au dat-o in bara
  - dan mocanu
  - voleibaliste
  - Thompson la MCM
  - haideti la vot
  - gala lu pompilica
  - vine gica popescu
  - cei mai buni 2009
  - vot cei mai buni
  - situatie FCM
  - boriga nu da afara echipa lui zotic
  - zotic academie fotbal
  - raspuns florin popescu
  - george preda record national
  - deces marian parsa
  - FCM joaca la sotanga
  - Popescu presedintele sportului
  - dezastru fotbal dambovitean
  - rapid gemenea
  - FCM revine
  - victor sanda
  - primarul a ordonat retragerea
  - craciunescu la targoviste
- Arhiva
- Comunicate de presa
- Radare
- Program teatru
- Program teatru Copii
- ROSUA
- CARIERE
- ASTROLOGIE
- Program Mos Craciun 2009