CULTURA LUMII RURALE Sub genericul „Dinamica transformărilor unei comunităţi rurale. De la cultura ţărănească la cultura de la ţară”, Centrul Judeţean Dâmboviţa pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi Universitatea Valahia Târgovişte au organizat astăzi, 5 noiembrie, o întâlnire „dedicată celor care observă schimbările satului, celor care nu s-au dezobişnuit să-l privească, celor care nu se sfiiesc să se lase impresionaţi de simplitatea gestului ţăranului, dar şi celor care mai au îndrăzneala să scotocească şi să descopere realităţile de astăzi ale satului, în care mai pulsează o fărâmă de viaţă cu rost, dar şi „urbanizarea” rapidă, aducătoare de curioase adaptări, limbaj preluat şi modificat aleatoriu; satul în care gestul are valoare de mărturie şi prefigurare”. Manifestarea a avut un dublu rol şi a atras numeroşi participanţi, în special studenţi. Mai întâi a fost deschis Cercul Studenţesc de Tomonimie, Geografie Istorică şi Etnografie "Ion Conea", după care au urmat dezbaterile pe marginea unei cercetări de teren efectuată în vara acestui an de către o echipă de specialişti condusă de prof. univ. dr. Vintilă Mihăilescu în comuna Pucheni, la 10 ani după o cercetare similară. Iulia Răceanu postat pe 5 noiembrie 2009
- Acasa
- Despre noi
- Publicitate
- Contact
- Opinii
- Campanii umanitare
- Dezvăluiri
- Anchete
- Reportaje
- Administraţie
- Actualitate
- Politic
- Economic
- Cultural
  - Politicul si cultura
  - Zilele Targovistei 2008
  - Clasa de pictura profesor Serbanescu
  - Despre IRIS
  - Teatru Tony Bulandra
  - Toamna literara pietrositeana
  - Gala Crizantema de aur
  - LicArt
  - Hitler in love
  - Obiceiuri de Craciun
  - Viata in slujba economiei
  - eminescu
  - Schimbari
  - spectacol Ludesti
  - pastele cailor
  - demisie ranin
  - afise electorale si de teatru
  - fonduri cultura
  - dezbatere studiu cultural
  - cultura cubaneza
  - proiect seminarul teologic
  - Crizantema de Aur 2009
  - cultura satului
  - mostenirea vacarestilor
  - gradinita 3
  - moreni fara librarie
  - totalitarism europa
  - ecouri
  - lansare ecouri
  - premiera teatru de copii
  - in memoriam grigore vieru
  - Dragobete
  - Dragobete 2
  - tony bulandra rezista
- Sport
- Arhiva
- Comunicate de presa
- Radare
- Program teatru
- Program teatru Copii
- ROSUA
- CARIERE
- ASTROLOGIE
- Program Mos Craciun 2009