2010 – ANUL DĂRUIRII Spun aceasta deoarece este puternic influenţat de mişcarea lui Jupiter, care o mare parte se află în semnul Peştilor. De aceea se poate spune că este anul în care nu trebuie să punem în prim plan numai bunăstarea noastră ci să avem grijă şi de ceilalţi, de binele general. Aici nu este vorba despre bani sau bunuri materiale ci mai ales aşa cum spune Isaia: ”să-i spunem celui obosit un cuvânt care-l va însufleţi”. Anumite credinţe spun că trebuie folosită în mod special ziua de joi, mai ales joi seara, pe orele lui Jupiter, pentru dărui din ceea ce ai ca experienţă şi nu numai. Apoi în acest an ar fi bine să încercăm întâi să dăruim şi abia apoi să cerem, să aşteptăm, dar mai ales să nu uităm că fiecare om, situaţie sau lucru are povestea sa, să o aflăm, să o ascultăm, să o înţelegem. Să nu uităm că tot ce vom dărui se va întoarce la noi printr-o altă sursă, aducând îmbelşugare, sufletească, spirituală şi apoi chiar materială. Jupiter în acest an ne spune că belşugul atrage belşug, că oricât de greu ne-ar fi să nu uităm să mulţumim, depresiile pot fi alungate prin simplul gest de slăvire. În prima parte a anului Jupiter, practic fuge, parcă este gonit din urmă, făcându-ne să fim mai risipitori şi instabili decât deobicei. În general, conform tradiţiilor, Jupiter aduce expansiune, jovialitate, vastitate, dar concomitent creează excesul. De aceea în prima perioadă, vom avea tendinţa de a ne dori prea mult, Jupiter, totuşi avertizează, ai grijă ce-ţi doreşti , fiindcă asta vei avea, dar fi atent să nu ceri nici prea puţin. Greu nu?! De aceea cred că în prima parte a anului, mai exact până la data de 6 iunie ora 9.30, când Jupiter va trece în semnul Berbecului, sarcina noastră este să fim extrem de atenţi la oportunităţi, să le acceptăm, să le investigăm, să ne urmărim visele, dar mare atenţie, jumătate vor fi bune iar cealaltă jumătate va reprezenta seducţii iluzii, făcute special ca să ne înşele. Odată intrat în semnul Berbecului unde va sta direct până în 23 iulie ca apoi să părăsească acest semn până la sfârşitul anului, în 9 septembrie, practic viaţa ne va apare ca o călătorie exotică, fel de fel de oportunităţi, se vor deschide în faţa noastră pentru a ne lărgi orizonturile, Jupiter spunând permanent: foloseşte aceste ocazii! Din punct de vedere astrologic legat de mişcarea planetei Jupiter, pot spune că anul 2010 este cel mai inedit, excentric şi teatral, în sensul diversităţi de roluri şi stări pe care Jupiter le dă. Se pot distinge următoarele perioade: 19 ianuarie – 6 iunie, când Jupiter se află în semnul Peştilor, o perioadă bună, dar cu prea multă agitaţie, confuzie şi teatralitate. El, va trece atât de repede încât o mare parte din deciziile noastre vor fi luate instinctiv, iar trăirile vor fi dezordonate, haotice, cu multe exagerări şi cu o atitudine exaltată, dar în sensul de pripită. Chiar dacă nu sunt multe aspecte distonante, cel puţin până în 10 martie suntem oarecum blocaţi, frânaţi în a ne manifesta practic sau egotic, această atitudine fiind sancţionată la toate nivelele. 6 iunie – 23 iulie, când Jupiter se află în semnul Berbecului – este o perioadă extremă, în care practic totul se întâmplă neaşteptat şi este greu de controlat. După ce a traversat aproape în fugă semnul Peştilor, în 138 de zile, avansând cu 14 minute pe zi, Jupiter intră furtunos în semnul Berbecului, în 6 iunie la ora 9.30. N acest interval are loc conjuncţia cu Uranus în data de 8 iunie la ora 14.29. Aceasta încheie un ciclu început în februarie1997- conjuncţia Jupiter Uranus în semnul Vărsătorului ( planetele se întâlnesc odată la 12 ani aproximativ) - şi deschide unul nou, nu numai din perspectiva conjuncţiei ci şi a semnului, Berbecul, din punctul meu de vedere declanşând momentul unei noi ere şi etape în istoria umanităţii. Întâlnirea cu Uranus nu face decât să amplifice dorinţa de libertate şi acţiune. Aici se vor întâlni două ipostaze, cea spirituală, de angajare în lupta de a construi o nouă lume, mai înaltă spiritual, şi de partea cealaltă, lupta pentru a cuceri şi câştiga la nivel material, folosind tehnologia modernă, pierzându-ne sufletul în faţa minţii reci, calculate, acţionând ca şi cum Dumnezeu nu ar exista şi ca şi cum Universul nu ar fi dominat de Legi. În acest context este normal să intervină războaie sau catastrofe. Din acest motiv am spus că este important ce construim până în 6 iunie, pentru că după aceea va urma acţiunea externă – mâna implacabilă, consecinţa construcţiei pe care am făcut-o. Pot să spun că fiecare dintre noi se află la încheierea unei etape şi începerea alteia noi, cei mai împinşi de la spate fiind Berbecii, dar şi cei mai nerăbdători şi afectaţi de evenimente neaşteptate, apoi Peştii şi Fecioarele, care îşi vor însuşi cel mai temeinic lecţiile, Balanţele care de multe ori îşi vor pierde echilibrul, Capricornii, care vor trebui să renunţe la conservatorism şi perfecţionism, lecţia fiind aceea să se abandoneze evenimentelor şi Racii, afectaţi mai puţin, dar cu un impact mare asupra stării lor inerţiale, fiind împinşi să iasă din starea de retragere pentru a acţiona. Gemenii vor avea lecţii dure prin care vor descoperi că nu întotdeauna mintea are dreptate, iar Săgetătorii vor trebui să-şi asume responsabilităţi. Taurii, având simţul şi responsabilitatea muncii nu vor fi atât de afectaţi, ca de altfel şi Scorpionii pentru că aceştia vor şti să-şi regăsească cadenţa pentru că vor fi obligaţi să evolueze spiritual, să facă salturi calitative. 24 iulie – 18 noiembrie, Jupiter se află în mişcare aparent retrogradă şi este o perioadă care poate fi defalcata în două : O să vorbim mai întâi despre mişcarea aparent retrogradă a lui Jupiter în Berbec. Ea începe în 23 iulie la ora 15.02, moment în care Jupiter ajunge la gradul 3 şi 24 de minute în Berbec şi se termină în 9 septembrie la ora 7.27, când Jupiter se va reîntoarce în semnul Peştilor, imediat după Luna Nouă. Foarte interesant acest interval, normal Jupiter ar fi trebuit să facă o cuadratură cu Pluton fiind în mişcarea directă, dar după goana prin semnul Peştilor, este atât de obosit încât practic stă, deci , culmea, Pluton retrograd se ”mişcă” mai repede decât el, motiv pentru care vor forma două conjuncţii, extrem de bizare prin fenomen, una în 25 iulie la ora 7.55, la gradul 3.24 Berbec – Capricorn, având Ascendentul în Leu şi Mercur pe Ascendent, care personal mi se pare cea mai periculoasă, iar alta în 3 august la ora 7.57, la gradul 3.13 Berbec - Capricorn cu Ascendentul în Fecioară. Ambele cuadraturi dintre Jupiter şi Pluton sunt extrem de dure, ultima fiind mult mai aproape de opoziţia cu Saturn, creând o perioadă, până în 9 septembrie, extrem de tensionată – un fel de război al nervilor, surd, în care nimic din ceea ce nu se cuvine să faci nu-ţi iese, şi, în care, ca o consecinţă a acţiunilor noastre, pot avea loc pierderi definitive ale unor bunuri, alterarea relaţiilor, catastrofe. Uranus se află încă în Berbec, şi de aceea axele Rac – Capricorn, Berbec – Balanţă vor fi cele mai încercate, iar structurile legate de semnificaţia semnelor, vor fi în prim plan. Astfel orgoliul, mândria şi încăpăţânarea vor duce doar la conflicte extreme, despărţiri, războaie, certuri aprinse, apoi tendinţa de a avea, de a nu renunţa la ceea ce consideri că ţi se cuvine, conservatorismul, asuprirea, nedreptatea, injustiţia vor fi sancţionate aşa cum va vrea Dumnezeu, dar sigur nu ne va place. Practic este perioada de foc, în care vom fi curăţaţi de ceea ce ne făcea rău, cam aşa cum se întâmplă când mergi la un chirurg să cureţe o plagă infectată, întâi o desface, creând dureri profunde, legate de trecut, apoi o curăţă şi o coase, dar atenţie, totul fără anestezie. Unii vor spera că se vindecă de la sine şi cei cu credinţă chiar vor reuşi, alţii nu vor lua în seamă şi vor ajunge în stare gravă, iar la alţii totul se petrece fulgerător. Oare nu este mai bine să nu lăsăm infecţia să apară, să acţionăm din timp preventiv, eliminând posibilele cauze? Şi iarăşi revin la intervalul din an până în 6 iunie, până atunci se poate face eficient prevenţia. Al doilea interval se derulează între 9 septembrie şi 11 noiembrie, este un interval mult mai calm, practic acum lucrurile se aşează, se redimensionează, se liniştesc. Mai este un hop, până în 22 septembrie, datorat, pe de-o parte refacerii conjuncţie dintre Jupiter şi Uranus care are loc în 19 septembrie la ora 4.03, la gradul 28.43 Peşti, care aduce de fapt înţelepciune şi elevare spirituală, pace interioară şi vindecare şi pe de altă parte opoziţiei anuale dintre Soare şi Jupiter, din 21 septembrie, de la ora 14.35 după care Soarele va intra în semnul Balanţei. Apoi consider că fiecare dintre noi, şi-a învăţat lecţiile şi începe să-şi construiască un nou drum, un nou destin, în concordanţă cu dorinţa sufletului. 19 noiembrie – 31 decembrie Jupiter în mişcare directă în semnul Peştilor, este practic intervalul cel mai frumos şi plin de reuşite din acest an. Odată cu revenirea la mişcarea directă a lui Jupiter, în 18 noiembrie la ora 18.54 şi gradul 23.30 Peşti, lucrurile revin la normal, suntem de fapt alţi oameni, purificaţi spiritual, acum fiind momentul de punere în practică a lecţiilor pe care le-am trăit. O influenţă foarte mare o are şi mişcarea lui Saturn, ea este foarte importantă pentru dezvoltarea noastră. Spun aceasta deoarece pe de-o parte Saturn în Balanţă (în cea mai mare parte a anului), este în exaltare, iar spiritul justiţiar al Balanţei îl determină pe Saturn să fie mai relaxat în aplicarea lecţiilor de viaţă. De aceea pentru noi toţi acest an va fi unul al stabilirii unor principii înalt morale şi spirituale. Din acest motiv Saturn nu va precupeţi nici un efort pentru a-şi duce la împlinire misiunea. Pe noi ne va influenţa profund acest tranzit, în sensul unor modificări de structură. Aşa cum se ştie Saturn are în fiecare an o perioadă de retrogradare, cam de 5 luni, timp în care suntem oarecum forţaţi să înţelegem lecţiile de viaţă specifice fiecăruia, funcţie de domeniul care este activat. Trebuie spus că efectele mişcării aparent retrograde ale oricărei planete sunt mai pronunţate în momentul când aceasta îşi schimbă semnul. Saturn în acest an, prin retrogradare va reveni în semnul Fecioarei, făcând pregnante însuşirea anumitor lecţii de viaţă. În plus, anul acesta va forma două opoziţii cu Uranus, ceea ce s-a întâmplat şi acum un an, doar că de această dată ele au vibraţii diferite: - la prima opoziţie din 27 aprilie, Saturn este retrograd în Fecioară şi Uranus este în Peşti, aspect care va readuce cu violenţă în prezent evenimente sau situaţii pe care ne-am încăpăţânat să nu le înţelegem sau să nu le acceptăm în toamna lui 2009, mai exact în luna septembrie. - la a doua opoziţie din 26 iulie, lucrurile sunt radical schimbate, Saturn este direct, revenit deja în semnul Balanţei şi va forma opoziţie cu Uranus retrograd, dar în semnul Berbecului. De fapt aceasta este ultima opoziţie dintre cele două planete pentru aproximativ următorii 47 de ani ( in 2057). De aceea aceste aspecte au o mare importanţă şi pe plan mundan, social şi economic, ele generând schimbări extraordinare, dar impuse de conjuncturi. Este vorba de o luptă destul de violentă, tocmai pentru că noi suntem atât de departe de realitatea spirituală. Prin retrogradare Saturn va reface şi cuadratura cu Pluton, un aspect dur, care a mai avut loc şi în 15 noiembrie 2009, obligând la rezolvări, forţându-ne să acţionăm. Apoi în 21 august, va avea loc şi a doua cuadratură, de această data cu Saturn direct şi Pluton retrograd, prin care schimbările radicale vor fi legate de principiile noastre dar şi de relaţiile cu legea. Practic în noiembrie 2009, când ambele planete erau directe, am primit mesajul, corect, adică ni s-a transmis locul în care trebuie să schimbăm, să transformăm, să alchimizăm. Această perioadă a coincis pentru România cu alegerile, atunci am avut şansa ca prin libera decizie şi experienţele acumulate să ne decidem soarta să ne îmbunătăţim în primul rând structura de bază a societăţii. Ca să clarificăm de la început, evenimentele create de întoarcerea, sau revenirea lui Saturn, au legătură cu felul în care am trăit perioada primului aspect. De aceea am făcut acest istoric mai sus. Pluton poate fi asociat cu transformarea, în primul rând la nivel social şi apoi cu cea la nivel personal; la nivel social este vorba despre transformarea modului de utilizare al forţei şi puterii, iar la nivel personal este vorba de utilizarea prin descoperire, aducere la lumină a resurselor interioare, sondarea planului mental, ancestral, considerat ascuns şi utilizarea personală a forţei voinţei, vorbesc numai în sens constructiv. Oricum, Pluton, nu lasă să se vadă niciodată forţa de care dispune, poate mulţi dintre noi se lasă înşelaţi de modul de înfăţişare şi manifestare al acestei planete, dar să nu uităm că ea guvernează Scorpionul, aşa că aparenţele exterioare şi caracteristicile evidente sunt doar ceea ce vrea să lase să se vadă la un anumit moment. Scoaterea lui Pluton din rândul planetelor (la congresul astronomilor) a fost extrem de înşelătoare dar de aşteptat pentru modul superficial de a privi lucrurile pe care-l avem noi oamenii. Eu cred că mai mult ca oricând Pluton devine acum mai activ, mai plin de forţă şi acest lucru va fi demonstrat de cuadraturile cu Saturn, în primul rând, iar apoi de cele cu Jupiter din Berbec. Cuadratura dintre Saturn şi Pluton, este exprimarea extrem de concentrată şi implicit zdrobitoare a ceea ce este ascuns, de ne-nţeles pentru noi. Asta de fapt s-a întâmplat de exemplu cu alegerile din România. Puterea lui Pluton care ne împinge să experimentăm este foarte periculoasă, ea poate fi folosită creator numai dacă abordăm problemele doar din punct de vedere spiritual. Pluton are efectul de a distruge vechile structuri de gândire şi comportament, iar cuadratura cu Saturn aduce cerneri, separări, eliminări, cuvântul cheie al acestui aspect este Tabu, in toate înţelesurile, iar manifestările vor fi în acest sens. Trebuie amintite şi opoziţiile dintre Jupiter şi Saturn. Prima are loc în 23 mai la ora 8.39, în care Saturn este retrograd şi revenit în semnul Fecioarei iar Jupiter este alert, plin de vervă şi exaltat în semnul Peştilor. Acest aspect va sancţiona în primul rând excesul de birocraţie şi legile, apoi tot în plan social pot să apară dezvăluiri şocante legate de oamenii puterii şi chiar demiterea unor parlamentari , putând aduce şi o criză de guvern. Toate nemulţumirile maselor rămase nerezolvate sau care vor fi doar diminuate, vor răbufni cu o şi mai mare forţă în 16 august, când se reface aspectul. De fapt este momentul în care se deosebeşte binele de rău, se discerne adevărul de fals. Din punct de vedere personal atitudinea cea mai potrivită este sinceritatea fiind contraindicate activităţile colective sau asocierile; dezvoltarea aptitudinilor şi a capacităţilor individuale este susţinută nu prin rigoare ci prin graţia divină şi prin inspiraţie. A doua opoziţie este între Jupiter retrograd în semnul Peştilor şi Saturn în Fecioară, care are loc în 16 august, la ora 23.44., de data aceasta lucrurile sunt mult mai serioase, pentru că este nevoie să se intervină, fiind un moment de dezorganizare a structurilor, de uzură şi eşecuri de sfidare a legilor. În plan personal este momentul în care se impune multă credinţă; la multe persoane se va activa darul clar vederii, noi toţi trebuind să exersăm, să ne antrenăm pentru a crea un Nou Pământ. Trebuie să fim conştienţi că o lume mai bună nu se va realiza decât prin voinţa şi acţiunea noastră, oricât de susţinuţi am fi de forţele binelui. Poziţia lui Saturn va ajuta la dispariţia dezordinii, fiind de fapt momentul în care ne putem reuni calităţile trupului şi ale sufletului pentru a înfăptui o nouă lume. Să nu uităm că acum legea divină va funcţiona din plin, sancţionând orice greşeală pe care nu dorim să o rectificăm sau să o transformăm. Şi relaţia dintre Marte şi Saturn este importantă, mai ales că în 31 iulie la ora 11.07 are loc conjuncţia celor două planete în semnul Balanţei. Ea semnifică momentului unui nou început, al unui nou ciclu de acţiuni, orientate în scopul binelui general. În urma unei sinteze a ultimilor evenimente, noi ar trebui să căpătăm plenitudinea conştiinţei, acţionând pentru binele general. Aş putea spune că această conjuncţie leagă trecutul de viitor, fiind momentul de ” împreună”. Este un moment de conştietizare a frumuseţii materiei, în sensul perfecţiuni creaţiei. Apoi, chiar la sfârşitul anului în 29 decembrie la ora 17.28, are loc cuadratura dintre Marte în capricorn şi Saturn în Balanţă, care reprezintă primul moment de evaluare şi analiză a muncii şi eforturilor depuse peste an, este momentul când dorinţele şi emoţiile vin în întâmpinarea raţiunii, transformând toate conflictele de peste an cu puterea extraordinară a iertării, având practic loc în noi, prima alchimizare. Mai este un aspect care nu trebuie neglijat şi anume cel dintre Saturn şi Nodul Nord, este vorba de cuadratură, care are loc în 27 septembrie la ora 21.14, el ne ajută să ne atingem controlul deplin al facultăţilor intelectuale, putând să ne exprimăm ideile foarte clar, cu tărie, puterea noastră de convingere fiind enormă. Aici nu mă refer la calităţile materiale ci la cele spirituale, cei care nu vor respecta aceste principii se vor afla în incapacitatea de a se manifesta. Voi spune doar pe scurt câteva caracteristici ale fiecărei zodii, mai multe vom vorbi săptămâna viitoare, când voi prezenta şi mişcarea lui Marte cât şi câteva scurte precizării legate de viaţa emoţională şi sentimentală. Berbec Acesta este unul dintre anii cei mai interesanţi şi spectaculoşi din viaţa voastră. Sentimentele contrarii, trecerile bruşte de la stările de bine la extremele suportabilităţii existenţei, vă vor determina să deveniţi la sfârşitul anului 2010, gata să vă schimbaţi radical existenţa. Se poate spune pe scurt că acesta este un an al iniţiativelor şi provocărilor, al originalităţii şi nonconformismului. Taur Meticuloşi, pragmatici şi plini de încredere, este foarte posibil ca în acest an să reuşiţi să realizaţi ce visaţi de multă vreme. De aceea anul acesta aveţi forţa şi hotărârea de vă împlini planurile. Gemeni Viaţa înseamnă acceptare şi dedicare profesională, acesta va fi sloganul anului. Nu vă riscaţi viitorul, sentimentele sau banii. Fiţi ceva mai precauţi, uneori ceea ce pare a fi ideal, nu este aşa în realitate. Rac Aveţi răbdare, citiţi mult, gândiţi pe cont propriu în loc să-i lăsaţi pe alţii să vă forţeze să le acceptaţi convingerile. Anul acesta veţi fi motivaţi să precizaţi ceea ce valorizaţi cel mai mult la ceilalţi oameni, la viaţă şi la nivelul spiritual al existenţei. Fiţi precauţi la deciziile financiare majore. Leu Adoptaţi o gândire pe termen lung, stabiliţi-vă ca obiectiv realizarea unor economii şi nu contaţi pe promisiunile de câştig sigur. Treceţi la acţiune, folosindu-vă al şaselea simţ şi negociaţi termeni mai buni şi o serie de beneficii şi compensaţii. Fecioară În multe privinţe acest an va defini ceea ce este important în plan personal, dincolo de aspectul material ca atare. Vă veţi gândi la lista de priorităţi în viaţă, la ceea ce vreţi să obţineţi, dar şi la moralitate şi standarde de viaţă. Balanţa Un an benefic la locul de muncă, cu eforturi susţinute dar bine recompensat. Activitatea este intensă, susţinută şi practic vă va ocupa întreg timpul. Aşadar, cu toate că este extraordinar să vă dedicaţi muncii cu trup şi suflet, trebuie să aveţi grijă şi de Dvs. şi de propriile interese. Scorpion Dragoste, joc, amuzament, Jupiter în semnul Peştilor, a V a casă a horoscopului vostru, vă aduce toate acestea şi în plus noroc, oportunităţi creativitate şi o viaţă socială bogată. Jupiter mai reprezintă o ipostază, expansiunea, aici mare atenţie căci este posibil ca la un moment dat să pierdeţi controlul şi să fiţi depăşit de multitudinea de activităţi în care sunteţi implicat. Este momentul de a perfecţiona talentele înnăscute şi de folosi din plin imaginaţia creatoare. Săgetător Lecţia cea mai valoroasă a acestui an o reprezintă munca în echipă şi împărţirea sarcinilor dintr-o ipostază de conducere. Vă veţi reconsidera relaţiile mai vechi şi veţi selecta anturajul, după criterii principiale şi morale. Este un an al delimitărilor şi al regrupărilor. Capricorn Cariera se va afla în centrul atenţiei, anul acesta fiind optim pentru a vă împlini ambiţiile pământeşti. Faceţi tot ce este posibil ca acum să vă stabiliţi cu fermitate traseul profesional, pentru că deciziile de acum vor avea impact pe termen lung. Vărsător Oricât vi s-ar părea de imposibil, anul acesta este unul în care va trebui să acordaţi o mai mare atenţie banilor, pe care se pare că-i atrageţi ca un magnet. Încercaţi să obţineţi întotdeauna lucrul pentru care plătiţi şi acordaţi atenţie tuturor lucrurilor, căci ceea ce vi se pare acum lipsit de valoare se poate dovedi extrem de preţios. Peşti În acest an dedicaţi mai mult timp încercărilor de a vă cunoaşte pe dumneavoastră înşivă şi de a valorifica aptitudinile şi talentele personale. Relaţiile cu ceilalţi oameni vor constitui o trăsătură majoră, deschizându-vă anumite uşi care în trecut vi s-au închis. Astrolog Apostol Gabriela www.mirabilys-magazin.ro
-
Acasa-
Despre noi-
Publicitate-
Contact-
Opinii-
Campanii umanitare-
Dezvăluiri-
Anchete-
Reportaje-
Administraţie-
Actualitate-
Politic-
Economic-
Cultural-
Sport-
Arhiva-
Comunicate de presa-
Radare-
Program teatru-
Program teatru Copii-
ROSUA-
CARIERE-
ASTROLOGIE -
saptamana 1-7 decembrie 2009 -
saptamana 8 - 14 decembrie 2009 -
saptamana 15 - 21 decembrie 2009 -
anul 2010 -
saptamana 2-8 februarie 2010 -
saptamana 23 feb-1 martie -
saptamana 2-8 martie 2010 -
saptamana 9 - 15 martie 2010 -
saptamana 16 - 23 martie 2010 -
saptamana 23 - 29 martie 2010 -
saptamana 30 martie - 5 aprilie-
Program Mos Craciun 2009