Baschet (f). FIBA Europe Cup ÎNFRÂNGERE VICTORIOASĂ MBK Ruzomberok - BC Municipal Târgovişte 75 - 69 (16 - 19, 18 - 10, 20 - 16, 21 - 24) În moarte clinică în urmă cu un sezon, vorbindu-se chiar de dispariţia acestuia, baschetul feminin târgoviştean a reînviat şi, spre uimirea tuturor, într-un mod senzaţional. Deşi, la debutul acestei ediţii de FIBA Europe Cup pornea cu o şansă minimă de a se califica în grupe, sorţii punându-i în faţă un obstacol numit Ramat Hasharon, BC Municipal Târgovişte nu numai că a reuşit să treacă de puternica formaţie israeliană, ba chiar s-a descurcat de minune în faza grupelor, acolo unde a întâlnit adversare grele, cu nume în baschetul feminin continental. Joi seară, formaţia pregătită de Cătălin Tănase a reuşit să se califice în 16-imile FIBA Europe Cup, în ultimul meci al fazei grupelor, contra slovacelor de la MBK Ruzomberok, asta deşi a pierdut disputa cu 75 - 69. Înaintea acestei confruntări calculele arătau că gruparea târgovişteană nu trebuia să piardă la o diferenţă mai mare de 18 puncte. Aşadar, Givens şi compania au reuşit o adevărată performanţă, trăgând semnalele unei noi ere glorioase a baschetului feminin târgoviştean. MBK Ruzomberok: Simona Podesova 14, Barbora Novocka 8, Lucia Kupcikova 17, Tye 'Sha Nicole Fluker 11, Megan Duffy 8. Au mai jucat: Veronika Cernakova 3, Klaudia Lukacovicova 4, Monika Chabadova 2. Antrenor: Anton Panis BC Municipal: Larisa Toma 14, Monika Boriga 5, Nikoletta Turoczi 2, Cindy Valentin 15, Chrissy Givens 19. Au mai jucat: Irina Crasnoscioc 7, Olga Masilionene 7, Monika Bukovszki. Antrenor : Cătălin Tănase Primarul Gabriel Boriga a făcut deplasarea la Ruzomberok Împătimit al sportului, în general, şi al baschetului, în special, primarul Gabriel Boriga a ţinut morţiş să fie alături de BC Municipal Târgovişte, făcând deplasarea cu echipa la Ruzomberok. Proaspătul edil al Târgoviştei şi-a încurajat favoritele, fiind poate cel mai înfocat fan al echipei. De asemenea, în Slovacia s-au deplasat şi câţiva suporteri ai Municipalului, hotărâţi să susţină baschetbalistele lui Cătălin Tănase. Următoarea adversară: Galatasaray Istanbul În 16-imile competiţiei, BC Municipal Târgovişte va da piept cu Galatasaray Istanbul. Cu siguranţă Cătălin Tănase va pregăti cu atenţie dubla-manşă contra puternicei formaţii turceşti. La ce am asistat până acum, jocul prestat de echipa târgovişteană dă speranţe că se poate obţine un rezultat bun. Primul meci se va disputa pe 11 decembrie, în Sala Sporturilor din Târgovişte, urmând ca o săptămână mai târziu BC Municipal să se deplaseze în Turcia, la Istanbul. Liviu Dobre postat pe 4 decembrie 2008
- Acasa
- Despre noi
- Publicitate
- Contact
- Opinii
- Campanii umanitare
- Dezvăluiri
- Anchete
- Reportaje
- Administraţie
- Actualitate
- Politic
- Economic
- Cultural
- Sport
  - Haos Pucioasa
  - Lasat pe drumuri
  - Catalina Oprea
  - De rasul tarii
  - Baliverne ajefiste
  - Ciobu
  - stiri din sport 18 august
  - jucator batut
  - Paraschiv la nationala
  - Arbitru batut
  - Umiliti in Ardeal
  - Municipal a scapat de Tarmure
  - Contre la Municipal
  - Jucatorii de la FCM isi cauta de lucru
  - Revolta negrilor
  - Rezultate ligile secunde
  - Fotbalisti bataie
  - Prima victorie FCM Targoviste
  - Umiliti de conducere
  - Scoala de fotbal la Gaesti
  - Ne-ati facut de ras
  - arbitru
  - Aproape de succes
  - Viitorul Pucioasa
  - Stroe, atac la Anghelinu
  - M-a lovit...
  - Zotic facut tandari
  - Favorizata de arbitraje
  - Infrangere victorioasa
  - Zotic se da la Ana
  - Cantonament cu sobolani
  - Razboi Zotic
  - Baschet, fara cuvinte
  - Tranzactii dubioase
  - Si-a pacalit fotbalistii
  - Cursaru
  - Baschet nationala
  - interviu danciulescu
  - regele fotbalului dambovitean
  - monika Boriga
  - miliarde tocate pe fotbal
  - interzis stadion
  - incepe returul
  - sechestru zotic
  - ciobu fotbalisti
  - tensiuni baschet
  - rezultate 7 martie
  - hagi si zotic
  - meci Dacia Mioveni
  - Silviu Tanase BC Targoviste
  - caracatita sport
  - duelul suferintei
  - petre gigiu
  - datorie florin anton
  - campioane la baschet
  - putul discordiei
  - sorana carstea
  - CS Targoviste
  - Palmares FCM
  - Sorana, eliminata
  - CS Targoviste, marea Chindie
  - Zotic, banii inapoi
  - stadionul sticla
  - zotic, la tribunal
  - silaghi
  - portar nationala de handbal
  - fotbal Titu
  - Florin Anton, jucatoruzl antrenor
  - Revolutie la FCM
  - zotic, desfiintat
  - FCM joaca in C
  - CSM Targoviste...
  - Liga 3
  - Pompiliu Nedelcu, contestat
  - Cupa TSD fotbal
  - Echipa MCM Targoviste
  - Cristina Iorga campioana
  - George Preda, campionul pistei
  - meciul fostelor glorii
  - meciul generatiilor de aur
  - chirita umilit la targoviste
  - lot municipal baschet
  - protest fotbal
  - fratii becheanu
  - bogoi presedinte
  - reghe vrea nucetul
  - lonciu davidescu
  - fara fuziune
  - Ionel Pitaru
  - box
  - sandu barboiu
  - gala baschet
  - FCM pe linie ascendenta
  - victorie MCM
  - karate Titu
  - flacara Moreni
  - Nicky la MCM
  - cumnatii
  - polul scandalurilor
  - gelu radu campion bilciuresti
  - stadion inchis
  - situatie dramatica la CSM Targoviste
  - interese arbitri
  - gaesti, ciuca bataii
  - fotbalistele au dat-o in bara
  - dan mocanu
  - voleibaliste
  - Thompson la MCM
  - haideti la vot
  - gala lu pompilica
  - vine gica popescu
  - cei mai buni 2009
  - vot cei mai buni
  - situatie FCM
  - boriga nu da afara echipa lui zotic
  - zotic academie fotbal
  - raspuns florin popescu
  - george preda record national
  - deces marian parsa
  - FCM joaca la sotanga
  - Popescu presedintele sportului
  - dezastru fotbal dambovitean
  - rapid gemenea
  - FCM revine
  - victor sanda
  - primarul a ordonat retragerea
  - craciunescu la targoviste
- Arhiva
- Comunicate de presa
- Radare
- Program teatru
- Program teatru Copii
- ROSUA
- CARIERE
- ASTROLOGIE
- Program Mos Craciun 2009