GÂNDIM ALTFEL În ciuda unor PD-işti din vechea gardă, Theodor Stolojan a fost ales candidatul PDL pentru funcţia de prim-ministru Chipurile unor democraţi pur-sânge se vedeau a fi răvăşite de neputinţa de a lua poziţie... Nominalizarea lui Stolojan va pune capăt cu siguranţă atitudinii ostile a unor reprezentanţi conservatori din PDL Mii de PDL-işti veniţi din toate colţurile ţării au participat la Conferinţa Naţională Anuală, desfăşurată la Sala Palatului din Bucureşti. Motto-ul întâlnirii - Gândim altfel. Scopul principal al acestei mega-adunări a fost acela de a prezenta programul de guvernare elaborat de PDL şi de a-l alege pe candidatul partidului pentru funcţia de prim-ministru al României, în cazul în care formaţiunea portocalie va câştiga alegerile din toamnă. Aşa după cum se bănuia de mai multă vreme, singurul nominalizat pentru această funcţie a fost prim-vicepreşedintele partidului, eurodeputatul Theodor Stolojan. Desemnarea se pare că nu a convenit multora dintre PD-iştii pur sânge, care îşi văd astfel puse în pericol poziţiile şi privilegiile în partid. Din anumite surse, am aflat că s-au purtat discuţii dure în formaţiunea democrat-liberală, iar în cele din urmă a învins Stolojan, susţinut cu siguranţă de preşedintele României, Traian Băsescu. La conferinţă, chipurile unor lideri democraţi aflaţi pe scenă erau mohorâte, reci. Frunzăverde, Oltean, Blaga, Videanu, ba chiar şi Albu de la Dâmboviţa păreau a nu fi entuziasmaţi. Până şi pe scenă s-a văzut clar o împărţire a grupurilor din PDL! Cei care ascultă mai mult de Cotroceni erau aproape de Stolojan. Ceilalţi păstrau distanţa. Şedinţa a fost deschisă, în acordurile imnului partidului şi într-o mare de steaguri portocalii, de către Emil Boc, preşedintele PDL. Discursul său a fost unul mobilizator, cu puternice note electorale. “Suntem capabili să înfrângem toţi adversarii”, a declarat Boc. Liderul PDL, acompaniat de aplauze, a mai arătat că PDL trebuie să fie mândru, mulţumit că a câştigat zone şi fiefuri ale PSD, care altădată păreau imposibil de atacat. “Am obţinut cel mai bun scor din 1990 încoace”, afirma Boc, dar mulţi nu au înţeles la ce se referă, la PD sau la ceilalţi colegi din partid. Boc s-a arătat a fi un susţinător al votului uninominal. “Suntem produsul votului uninominal”. Preşedintele PDL i-a felicitat pe toţi preşedinţii de organizaţii care i-au bătut la sânge în alegerile locale pe PSD-işti. “Obiectivul nostru principal este acum câştigarea alegerilor parlamentare, formarea guvernului şi înfrângerea Alianţei PNL-PSD, care guvernează astăzi România”. Tăriceanu a fost considerat de Boc a fi un trădător, care s-a aliat cu Ion Iliescu, Năstase şi Geoană. “Călin Popescu Tăriceanu a fost scos în lume de Traian Băsescu şi făcut prim-ministru. A ajuns acolo unde este, sprijinit de noi, toţi cei care ne aflăm aici. PDL-iştii nu vor uita niciodată trădarea lui Tăriceanu. Cei care au trădat trebuie să plătească din punct de vedere politic”. În opinia lui Boc, ţara este condusă de alianţa PNL-PSD. Actualii miniştri au compromis procesele de descentralizare şi de dezvoltare. ”În sănătate şi educaţie, este un haos fără precedent. Banii s-au cheltuit de firmele clientelare ale PNL. Guvernanţii au pus pe butuci sistemul de termoficare din ţară, astfel că în această iarnă sute de mii de români nu vor putea achita facturile la întreţinere”. A mai arătat Boc că în România medicamentele sunt mai scumpe decât în celelalte ţări ale Uniunii Europene, că actualii guvernanţi dau cu o mână şi iau înapoi cu două. “Şmecherii sunt la putere. Românul nu se mai simte acasă în casa lui. Este un mare pericol ca oamenii cu bani să conducă totul în România. Articolul constituţional Nimeni nu este mai presus de lege a ajuns un preş pentru actuala guvernare”. A urmat la tribună Theodor Stolojan. Discurs electrizant, aplaudat la scenă deschisă. “Avem la dispoziţie două luni şi jumătate pentru a reda românilor speranţele, pentru a le câştiga încrederea. Într-o ţară în care sunt atâtea de făcut, cuvântul cheie al actualului Guvern este mediocritatea. Se guvernează cu oameni nepregătiţi”. Stolojan, în calitatea sa de candidat PDL pentru funcţia de prim-ministru, a făcut cunoscute principalele obiective ale guvernului pe care-l va conduce: ridicarea nivelului de trai; salariu mediu lunar de 905 euro; pensie 405 euro. Theodor Stolojan militează pentru redu-cerea poverii fiscale. “Suntem pe primul loc în lume, în ceea ce priveşte numărul de impozite şi de taxe. Trebuie să eliminăm 100 dintre acestea. Vom introduce pensia socială minim garantată. Nu va exista nicio pensie mai mică de 3.5 milioane de lei vechi”. După Stolojan au mai luat cuvântul Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Adriean Videanu, lideri PDL preconizaţi a face parte din guvernul condus de Stolojan. Ion Obăgilă postat pe 15 septembrie 2008
- Acasa
- Despre noi
- Publicitate
- Contact
- Opinii
- Campanii umanitare
- Dezvăluiri
- Anchete
- Reportaje
- Administraţie
- Actualitate
- Politic
  - Critici Orban
  - Candidati PNL
  - Suspendare Popescu
  - Calcan despre penelisti
  - Calcan lovit sub centura de aAlbu
  - Plaiasu si votul uninominal
  - Popescu, Calcan Albu
  - Bate inlocuit cu paraschiv
  - PNL si Teatrul Tony Bulandra
  - Deputatul Albu ameninta presa
  - Vladu
  - Calcan, uninominal
  - Dispret fata de alegator
  - Gandim altfel
  - Liberalii hotarati sa reclame PDL
  - Lansare liberali
  - PSD candidati
  - Calcan, scoli
  - Vladu cabinet
  - Candidat Dragusin
  - Calcan nominalizat
  - Printre oameni
  - Candidaturi PSD
  - Candidaturi PDL
  - lansare PDL
  - Basescu la Fieni
  - Candidati PRM
  - Actiune caritabila cristea
  - Miting PSD Voinesti
  - Miting PDL
  - Lansare Reghe
  - Gheorghe Ana
  - Adrian Chirita
  - Vadim Tudor
  - Candidat cu buletine vot
  - Acreditari Millennium
  - acreditari retrase
  - Parlamentarii nostri
  - calcan
  - alegeri PSD
  - coalitie cu nabadai
  - alexandrescu
  - antonescu
  - s-a impartit ciolanul
  - radu campeanu
  - consilierii la judecata
  - declaratie cantaragiu
  - antonescu si directorii
  - capcana guvernarii
  - achitat de Curtea de Justitie
  - cristea-antonescu
  - amenintari alexandrescu
  - bani alexandrescu
  - femeile PDL
  - dosarul Sterling
  - acuze Florin Popescu
  - PDL, FMI
  - sustinatori elena basescu
  - schimbari PNL
  - Tutuianu steaua electrica
  - lege pentru ziaristi
  - oana antonescu
  - lansare eurocandidati psd
  - salarii bugetari
  - alianta PRM-PPPS-PNG
  - declaratie calcan, economie
  - deficit excesiv, declaratie calcan
  - scandal PSD Cornatelu
  - Eba la Targoviste
  - Florin Popescu atac la PSD
  - Excluderi PNG
  - oros presedinte pnl
  - scandal stan - vladulescu
  - PSD Gaesti
  - slogan basescu
  - ana iesire guvernare
  - dragos dumitru la PDL
  - cearta bannere
  - sondaj basescu
  - congres romi
  - festivalul marului 2009
  - antonescu PNL
  - besescu e de-al nostru
  - plangere manolescu
  - campanie PNL
  - bisnita PRM
  - contre electorale pe zahar si faina
  - tutuianu acuze basescu
  - boc la Dambovita
  - turul unu cu surprize
  - frauda alegeri
  - dar PNL
  - buget PSD
  - pdl
  - psd primar pistolar
  - antonescu lauda psd
  - basceanu PNL
  - senatorul mircea andrei
  - PNL rupe protocol cu PSD
  - vladu avocatul acuzatilor
  - conferinta judeteana PSD
  - transport public second hand
  - taxa prostie
  - razboi tutuianu-popescu
  - amenintari cu suspendarea
- Economic
- Cultural
- Sport
- Arhiva
- Comunicate de presa
- Radare
- Program teatru
- Program teatru Copii
- ROSUA
- CARIERE
- ASTROLOGIE
- Program Mos Craciun 2009