CIRC ÎN CONSILIUL LOCAL TÃTÃRANI Două şedinţe au fost suspendate din cauza vacarmului produs de doi dintre consilierii locali Înjurăturile şi lipsa de respect sunt punctele forte ale celor doi aleşi Primarul a fost numit în public “Maimuţoi” şi înjurat ca la uşa cortului Ceilalţi consilieri tac, de frică să nu o ia pe cârcă CIRC! Aşa s-ar putea descrie, şi o spunem cu părere de rău, şedinţele Consiliului Local Tătărani. Protagoniştii spectacolului care compromit forul local de conducere în ochii cetăţenilor din comună sunt doi consilieri: Paraschiva Petre şi Antofie Ion. Primul a fost contracandidat al primarului în alegerile din iunie şi, mai mult decât atât, un continuu opozant. Celălalt reprezintă PNG. Ura contra edilului, din câte am auzit, se datorează faptului că nu a fost ales viceprimar. Amândoi sunt din satul Gheboieni. Dacă îi asculţi dintr-o parte, ai zice că luptă pentru comună, pentru binele oamenilor. Dar, urmărindu-le evoluţia şi comportamentul, îţi dai seama că este vorba doar de ambiţii personale. Violenţa verbală merge mână-n mână cu cea fizică. Aleşilor de la Tătărani le este frică de cei doi colegi. Din câte am auzit, unul chiar a încasat-o. Săptămâna trecută, primarul Constantin Pătru a convocat şedinţă de consiliu local. Probleme urgente pe ordinea de zi. Încercarea edilului a fost dificilă, ştiindu-se că la Tătărani şedinţele de consiliu au tot fost suspendate, fără adoptarea vreunei hotărâri, tocmai din cauza scandalurilor declanşate. Nici nu începuse şedinţa când aburii conflictului se instalaseră sub tavanul din sală. S-a văzut de la o poştă că cei doi consilieri din Gheboieni sunt puşi şi de data asta pe harţă. Au reperat mai întâr prezenţa noastră. Nu s-au arătat prea entuziasmaţi că eram de faţă. Ba, Petre Paraschiva chiar a întrebat dacă este oportun să fim acolo. A încercat să ne provoace, să ne acuze că am fi scris cândva ceva ce nu ar fi fost pe placul său. I-a sărit în ajutor Antofie. Bine că până la urmă lucrurile s-au calmat! Doar în ceea ce ne priveşte. Nici nu a apucat bine să se prezinte ordinea de zi şi consilierul Antofie se ridică şi solicită să fie suplimentată cu un punct privind organizarea unui referendum local pentru reînfiinţarea comunei Gheboieni. Antofie i-a informat pe consilieri că deţine un tabel cu câteva sute de semnături de susţinere a acestui proiect. Preşedintele de şedinţă îl roagă să accepte ca respectiva propunere să intre pe ordinea de zi a următoarei şedinţe. Lucru total neacceptat de cei doi aleşi de la Gheboieni, care au pornit atacul. Primarul i-a avertizat că, dacă şedinţa va continua pe aceeaşi notă violentă ca cea anterioară, va părăsi sala şi la fel vor proceda şi ceilalţi consilieri. “Şi ce dacă pleci. Nu avem nevoie de tine”, i-a răspuns Antofie. Consilierii de Gheboieni susţineau una şi bună: referendumul, altfel nu se merge înainte. Constantin Pătru a încercat să le explice cum stă treaba cu referendumul, cum se votează, cine stabileşte organizarea acestuia. Ba, chiar le-a spus că Gheboieniul desprins de Tătărani nu are viitor. O comună mică, fără resurse financiare este condamnată din start. Jigniri cât cuprinde! “Nu ai făcut nimic de când eşti primar. Ai nenorocit comuna. De ce nu vrei tu să laşi Gheboieniul”? Spiritele s-au mai domolit puţin. A urmat o pauză scurtă de refacere a forţelor, prilej cu care s-a încercat discutarea punctului privind majorarea preţului pentru ridicarea gunoiului menajer. De faţă, şi reprezentanţii firmei colectoare, care au încercat să descrie mecanismul economic, de ce se impune majorarea de preţ. A început din nou răzmeriţa! În final, nu s-a mai votat nimic. Invintaţii s-au ridicat şi au plecat fără să se stabilească ceva, în atare condiţii existând riscul ca ridicarea gunoiului din comuna Tătărani să se suspende. De aici nu s-a mai înaintat. Din nou, vociferări, ameninţări... Un consilier mai în vârstă a vrut să calmeze spiritele. Pe un ton împăciuitor, s-a adresat tuturora: “Noi trebuie să muncim pentru această comună. D’aia am fost aleşi. Să lăsăm la o parte ambiţiile personale. Râde lumea de noi. Ori ne punem pe treabă, ori ne vedem fiecare de ale noastre”. Sfaturile nu au contat pentru Paraschiva şi Antofie. Şi-au văzut în continuare de disputa cu primarul. Ceilalţi consilieri reprezentau cantitatea neglijabilă. Într-o gălăgie generală, violentă, şedinţa s-a spart. Nu s-a dezbătut nimic. Primarul şi-a luat mapa şi s-a dus în biroul său, încercând să evite conflictul. Cearta a continuat în curte. “O să vedeţi voi ce o să iasă. Război. Blocăm DN 72A, dacă nu avem referendum. Ce credeţi că e după voi”? Petre Paraschiva, ca semn al puterii absolute şi pentru a demonstra că nu-i pasă de nimeni, nici măcar de poliţişti al căror sediu se află la o aruncătură de băţ, s-a dus apoi la maşina personală şi a scos un par pe care l-a vânturat de câteva ori prin aer. Înjurăturile la adresa primarului au curs pe toate planurile. A fost abordată până şi viaţa personală a lui Constantin Pătru. La un moment dat, edilul iese la o fereastră, să vadă ce se mai întâmplă prin ograda primăriei. Consilierul Ion Antofie îl reperează şi strigă în gura mare: “L-aţi văzut pe maimuţoi? Uite-l acolo, la geam. Dacă nu eram eu, nu mai ajungea primar ăsta”. Constantin Pătru este hotărât să-i acţioneze în judecată pe cei doi consilieri. Ba, chiar doreşte să ceară suspendarea lor din consiliul local, pe motiv că tulbură activitatea. A promis că va cere participarea poliţiştilor la viitoarele şedinţe de consiliu. Oricum, dacă nici cea de-a treia şedinţă de consiliu nu se va desfăşura, conform legii Consiliul Local poate fi dizolvat. Adriana Răceanu, Ion Obăgilă postat pe 9 octombrie 2008
-
Acasa-
Despre noi-
Publicitate-
Contact-
Opinii-
Campanii umanitare-
Dezvăluiri -
Afaceri si moarte la Potlogi -
Crima Sateni -
Crima Manga -
Teroarea in sutana -
Masacru canin Moreni -
Criza de medici spital Targoviste -
Leoaica Pietrosita -
Marea exterminare -
Proteste organizatii protectia animalelor -
Blestemul Ceausestilor -
Centura Targovistei -
Intalnire DSV -
Abecedare porno -
Scandal Scoala Contesti -
Artist batjocorit -
Terorizata de fostul ginere -
Pod Bezdead -
Circ Tatarani -
Scandal ANL Gaesti -
Incest Vadu Stanchii -
Copil aruncat Pucioasa -
Razboi DSV -
Jaf la benzinarie -
Primarii penali -
Blocul groazei Fieni -
monumentele istorice -
Foc etern -
Padurile cad sub securea legii -
Policlinica Gaesti -
Moreni recidiveaza in ilegalitate -
Macel la Gorgota -
telefoane penitenciar -
Caragiale -
Muntii sub lacat -
Primar parchet -
liceu racari -
scandal funciar tatarani -
procese pentru nimic -
israel -
mafie gaesti -
talharie alexandrescu -
vanatoare langa case -
talhari liberi -
grup infractional anihilat -
politisti reclamati pentru favorizarea infractorului -
politia gaesti -
diaconita retinut -
servicii publice gaesti -
scandal scoala rascaieti -
terorizate in liceu -
politist amator sex -
demiteri electrica serv -
scandal parohia alunisu -
mafia imobiliarelor -
viata in infern -
clanul nitescu gaesti, cooperatie -
caz Nicolae Constantin Gaesti -
caz evacuare case Voinesti -
accident PNL Gaesti -
arestare ANIF -
Bucuroiu Automecanica Moreni -
impuscaturi moreni -
frati morti valea voievozilor -
porno invatatoarea -
perchezitie matasaru -
mumie vacaresti -
reclamatii contesti -
mofturi la CJAS Dambovita -
falsi politisti -
orasul gaesti a fost furat -
doctorita porno Racari -
sida Gaesti -
scandal PRM Gaesti -
jecmaniti -
interceptari Mariana Ionescu -
tensiuni la Caragiale -
scandal hulubesti -
scandal hulubesti 2 -
caz incredibil la moreni -
stimulente la CJAS dambovita -
caz Monica Gaesti -
misterele accidentelor -
secretele Bucegilor -
secretele Bucegilor 2 -
tratat cu scarba la gaesti -
paranormal cer Dragomiresti -
sechestrare picior de munte -
judecator ghenosu -
povestea margaretei -
mina sotanga -
bataie politia gaesti -
bataie popi -
bataie mogosani gaesti -
omor moreni -
omor moreni continuare -
birocratia a zvantat 2.8 milioane euro -
eleva batuta -
steaua electrica -
Bojin -
sefut minister -
dati afara din case -
Coman, informatorul de la UPET -
Coman, informatorul episodul doi -
batut de politisti de la hulubesti-
Anchete-
Reportaje-
Administraţie-
Actualitate-
Politic-
Economic-
Cultural-
Sport-
Arhiva-
Comunicate de presa-
Radare-
Program teatru-
Program teatru Copii-
ROSUA-
CARIERE-
ASTROLOGIE-
Program Mos Craciun 2009