Azi, despre ALTRUISM Regulile acestei lumi pun accent pe respectul faţă de ceilalţi şi pe dorinţa, altruistă, de a pune interesele celor din jur deasupra celor proprii. O afirmare a altruismului este tratată asemănător în majoritatea religiilor cunoscute ale lumii. Iată, de altfel, pe scurt, concluziile izvorâte din lucrările fundamentale ale religiilor planetei, din care vom înţelege că imperativele religioase sugerează că altruismul pare a fi valoarea personală ideală pe toate meridianele şi în toate timpurile. Religia Baha: “Iar dacă ochii tăi ar fi întorşi spre justiţie, atunci ai alege pentru vecinul tău ceea ce ai alege pentru tine” (BAHA VLLAH, 1863) Creştinismul: “Şi toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este legea prorocii” (Biblia, Matei 7:12, Luca 6:31) Iudaismul: “Ceea ce nu-ţi place, nu le face egalilor tăi. Aceasta este legea; orice altceva sunt comentarii” (Talmudul) Hinduismul: “Aceasta reprezintă esenţa datoriei: nu le face celorlalţi ceea ce, dacă ţi s-ar face ţie, ţi-ar cauza suferinţă” (Mahabharata, anul 800 ÎH) Budismul: “Nu îi lovi pe ceilalţi cu ce îţi produce suferinţă” (Udana-Varga, 563 ÎH) Islamismul: “Nici unul dintre voi nu este un credincios adevărat până când nu îi doreşte fratelui său ceea ce îşi doreşte pentru sine” (Hadith, 621 ÎH) Tradiţionalismul african: “Cel care este gata să ia un băţ ascuţit şi să înţepe un pui de vrabie ar trebui mai întâi să încerce băţul pe sine, pentru a simţi cum doare” (Proverb african) Zoroastrismul: “Orice îţi este dezagreabil ţie, nu face celorlalţi” (Shayastna Shayast, 13:29, 1000 ÎH) Cât de uşor pare să fie un om altruist (ascultând de asemenea precepte nici ni se poate altfel). Şi, totuşi, în jurul nostru... Aşteptăm mereu replica dvs, stimaţi cititori! Al Câmpeanu postat pe 9 septembrie 2008
-
Acasa-
Despre noi-
Publicitate-
Contact-
Opinii -
Foc de voie -
Mitul lui Gyges -
Foc de voie 1 septembrie -
Bunul simt -
Adevaratul poliotician -
Altruismul -
Umilirea unui simbol -
Pretul greselii -
Nu ne-am lecuit de populism -
Dezvoltarea morala -
Vrem un Obama -
trei afise -
la loc comanda -
Uniti intru nevoi -
politica, hotie mare -
nelamuriri -
Becali -
vorbe oable -
electosocuri -
haz de necaz -
sforaiala de dupa -
frunze vestejite -
M-am culcat cu Geoana -
geruiala -
salve la minus n grade -
de ocara -
la trambulina -
din zapada -
s-auzim dãstre vindecare -
greturi -
obstacole -
minimartisoare -
desprimavarare -
canibalism politic -
susoteli de primavara-
Campanii umanitare-
Dezvăluiri-
Anchete-
Reportaje-
Administraţie-
Actualitate-
Politic-
Economic-
Cultural-
Sport-
Arhiva-
Comunicate de presa-
Radare-
Program teatru-
Program teatru Copii-
ROSUA-
CARIERE-
ASTROLOGIE-
Program Mos Craciun 2009