GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MEDIULUI Directia Comunicare si Organizare COMUNICAT DE PRESA La propunerea ministrului interimar al Mediului, Elena Udrea, Guvernul a aprobat în şedinţa de ieri, 7 octombrie 2009, o Hotărâre de aprobare şi finanţare a unui număr de 3 proiecte aparţinând administraţiilor publice locale judeţul Dâmboviţa, în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi. Valoarea totală a acestor proiecte este de aproximativ 2,8 milioane lei, iar sumele aferente sunt asigurate din Fondul pentru Mediu. Proiectele privesc dezvoltarea şi modernizarea spatiilor verzi din locălitaţi şi înfiinţarea de noi parcuri, scuaruri şi aliniamente plantate ori reabilitarea celor existente, iar realizarea acestora va conduce la reducerea concentraţiilor de noxe din aer, creşterea suprafeţelor spaţiilor verzi din localităţi şi apropierea mărimii acestora de standardele europene în domeniu. Prin acest act normativ sunt aprobate un numar de 183 proiecte din toate judeţele ţării selectate în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi în sesiunea 3-31 ianuarie 2008 si sesiunea 25 august – 5 septembrie 2008. O nouă sesiune de depunere a dosarelor de finanţare pe acelaşi program este în curs de desfăşurare, termenul limită de depunere a dosarelor de finanţare fiind 12 octombrie a.c. Pentru anul 2009, Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi îi este alocată suma de 200 milioane lei prin bugetul de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu, aprobat prin Hotarărea Guvernului nr. 228 din 4 martie 2009. În judeţul Dâmboviţa au fost aprobate în 7.10.2009 următoarele proiecte: 1. Comuna Corbii Mari, Amenajare parc comuna Corbii Mari: 1.000.000 2. Oraşul Titu Dâmboviţa, Amenajare parc orăşenesc în oraşul Titu: 1.000.000 3. Comuna Petreşti Dâmboviţa Amenajare spaţii verzi în comuna Petreşti: 840.486 Direcţia Comunicare şi Organizare 08.10.2009
-
Acasa-
Despre noi-
Publicitate-
Contact-
Opinii-
Campanii umanitare-
Dezvăluiri-
Anchete-
Reportaje-
Administraţie-
Actualitate-
Politic-
Economic-
Cultural-
Sport-
Arhiva-
Comunicate de presa -
5.08.2008 -
6.08.2008 -
7.08.2008 -
11.08.2008 -
13 august 2008 -
27 august 2008 -
2 septembrie 2008 -
3 septembrie 2008 -
Control balastiere -
Eutanasiere caini -
Comunicat Centrul de Reeducare Gaesti -
16 sept. Comunicat desistare -
Comunicat Centrul Reeducare Gaesti -
Comunicat de presa anul scolar la Penitenciarul Margineni -
Comunicat Primaria TGV, Adrian Iorgulescu -
Comunicat Alexandrescu -
Comunicat Antidrog -
Comunicat Teatru Tony Bulandra -
Comunicat Proiecte Sud Muntenia -
Comunicat Cresc -
Comunicat energii regenerabile -
10 decembrie 2008 - accident chimic la Doicesti -
7 ianuarie 2009 -
8 ianuarie, pasapoarte -
9 ianuarie 2009, pensii -
10 ianuarie sindicate -
12 februarie, politia se face de ras -
18 februarie 2009 - sanctiune politie -
arestare diaconita -
4 martie 2009, cod galben -
10 martie, alunecari teren -
12 martie, masuri alunecari teren -
30 martie, rezultat referendum -
1 aprilie pdl -
24 aprilie metalurgie -
24 aprilie voluntari curatenie -
24 aprilie, concurs pompieri -
1 iulie, constatul amiabil -
7 iulie, camin sacuieni -
proiecte pentru tineri -
litigiu teleorman -
messenger dambovita -
14 iulie, drept la replica prefect -
16 iulie 2009 atacati de ursi -
22 iulie 2009, suspendare primar gura ocnitei -
4 august - jaf casa schimb -
7 august 2009 - scoala de vara Europe Direct -
7 august 2009 - Copil abandonat -
8 august 2009 - Anunt concurs detectivi -
11 august 2009 / portret robot talhar valutar -
17 august 2009 - greva politisti -
20 august flagrant inselaciune -
20 august 2009 / delegatie politia germania -
25 august 2009 - prevenire furturi auto -
25 august 2009 - Pune cartile pe fata -
25 august 2009 - Controale OPC -
28 august 2009 - situatie invatamant -
castigatori LICART -
comunicat Inspectoratul Scolar -
comunicat PDL demitere ministrul invatamantului -
scrisoare Octav Cozmanca -
stagiune teatru 2010 -
comunicat canonizare neagoe basarab -
situatie scoala gura foii -
29.09.2009 suspendare greva judecatori -
30.09.2009 raspuns Inspectoratul Scolar -
07.10.2009 - Premiera teatru -
08.10.2009 - Finantari parcuri -
09.10.2009 - Ziua Postei -
09.10.2009 - Aur si argint la Balcaniada -
comunicat calcan -
investitori germani -
premiere la Tony Bulandra -
23.10.2009. Ministerul Mediului -
24.10.2009. Comunicat Arhiepiscopie -
comunicat cetateanul Dumitru Paraschiva -
comunicat incidente electorale -
comunicat PDL incidente -
comunicat pompieri -
comunicat PDL protocol PSD-PNL -
comunicat pompieri -
suspectii sechestrare arestati -
comunicat PSD 7 noiembrie -
votul ilegal -
comunicat agresiuni reclamate de PSD -
comunicat votul ilegal la razvad -
misiune Kosovo -
flagrant produlesti -
micii ecologisti -
mario batut -
sinteza alegeri -
infractiuni alegeri -
gripa porcina -
o viata in plus, o casa in plus -
vaccin gripa porcina -
gripa la gradinita -
instruire REGIO -
comunicat PSD invatamant -
program 1 decembrie 2009 -
comunicat incidente electorale -
comunicat gripa porcina -
comunicat incidente electorale -
comunicat BEJ 1 -
pensii in avans -
daruri detinuti -
Elena Badea -
drept replica RAGC -
Centrul Reeducare Gaesti -
veterani jandarmi -
DNA 1 -
comunicat ceaiuri -
taximetrie -
drumuri blocate -
comandament iarna -
premiera teatru pentru copii -
comunicat primarie 112 -
comunicat deblocare drumuri -
comunicat furt la ocazie -
drumuri inchise -
declaratie stan legea pensiilor -
declaratie apel psd -
comunicat teatru de copii -
inundatii -
alunecari de teren 23 februarie -
bani guvern stopare alunecari -
pod peste bizdidel avariat-
Radare-
Program teatru-
Program teatru Copii-
ROSUA-
CARIERE-
ASTROLOGIE-
Program Mos Craciun 2009